x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Turneu aniversar El Negro

Turneu aniversar El Negro

02 Oct 2009   •   00:00

Luna octombrie începe pe ritmuri de reggae. Baieţii de la El Negro aniversează 10 ani, prilej cu care vor susţine nouă concerte în nouă oraşe ale ţării. Astfel, în prima zi de octombrie, El Negro a ajuns la Sibiu, în Oldies Pub.



La 2 octombrie, de la ora 21:00, cântăreţii vor fi la Oradea, în Blue Monday, pentru a-şi îndeplini misiunea. Rastamanii din Timişoara sunt invitaţi la 3 octombrie, în Q&Q Café, tot de la 21:00, pentru ca la 4 octombrie, Bogdan Negroiu să concerteze şi în oraşul natal, la Ploieşti în Retro Caffe.

După patru zile de pauză, la 8 octombrie trupa va aduce sărbătoarea şi la Cluj, în Remember Pub. Iaşiul primeşte vizita formaţiei la 11 octombrie în cadrul Zilelor Oraşului, la 15 octombrie ajunge la Piteşti în Zion Club, iar la 16 octombrie la Bacău. Câteva zile mai târziu, la 24 octombrie, El Negro se va întoarce la Bucureşti, pentru a pune punct turneului cu primul concert unplugged.

×
Subiecte în articol: magazin