x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un american a recunoscut că a dat mită guvernului român

Un american a recunoscut că a dat mită guvernului român

de Veronica Micu    |    04 Feb 2009   •   00:00
Un american a recunoscut că a dat mită guvernului român

România apare într-un scandal internaţional de corupţie. Directorul financiar al unei companii californiene care produce valve pentru industria nucleară, electrică, a petrolului şi gazului, a recunoscut că a dat mită pentru a obţine contracte cu mai multe companii străine, printre care şi Complexul Energetic Rovinari din România.



Fostul director financiar al companiei californiene s-a recunoscut vinovat pentru rolul său într-un caz de dare de mită de aproximativ 628.000 de dolari către numeroşi oficiali guvernamentali străini, informează LA Times. Richard Morlok, în vărstă de 55 de ani, a recunoscut că a plănuit coruperea unor oficiali guvernamentali din România, China, Coreea de Sud şi Arabia Saudita, pentru a obţine contracte pentru firma la care lucra, cu sediul în Orange County California. Morlok a fost directorul financiar al companiei din 2002 până în 2007. Din această funcţie, el supraveghea departamentul financiar şi avea responsabilitatea de a aproba anumite plăţi şi transferuri financiare. El a recunoscut că din 2003 până în 2006, a încurajat compania să dea mită în valoare totală de 628.000 de dolari unor oficiali de la companii străine de stat, pentru a obţine contracte. Firma sa a obtinut profituri de aproximativ 3,5 milioane de dolari în urma contractelor obţinute prin dare de mită. Potrivit documentelor judiciare, au fost mituiţi angajaţi de la Complexul Energetic Rovinari, China National Offshore Oil Company, PetroChina, Jiangsu Nuclear Power Corporation (China), KHNP (Coreea de Sud) şi Safco (Arabia Saudita). Morlok a recunoscut şi că a furnizat informaţii false în cadrul unui audit intern din 2004 şi a unuia extern din acelaşi an, pentru a acoperi plăţile ilegale. El risca cel mult cinci ani de închisoare, iar sentinţa va fi anunţată în 10 iulie 2009. Într-un caz care are legătură cu acesta, Mario Covino a pledat vinovat in 8 ianuarie 2009 pentru dare de mită în valoare de un milion de dolari mai multor oficiali guvernamentali străini, pentru a obţine contracte în favoarea aceleiaşi companii californiene. Este vorba despre contracte cu companii deţinute de stat din Brazilia, China, India, Coreea, Malaysia şi Emiratele Arabe Unite.

Conducerea Complexului Rovinari nu doreşte să comenteze deocamdată acuzaţiile. "Sunt simple speculaţii. Când vom avea dovezi concrete de la tribunalele americane ne vom pronunţa şi noi", a declarat purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Rovinari, Leonard Filip.

×
Subiecte în articol: lumea