În această vară, familia Moisescu a avut parte de prima vacanţă petrecută în patru şi, timp de două săptămâni, au fost plecaţi prin Ungaria, Austria şi Germania. Cum Andi şi-a dorit ca micuţii lui să se simtă răsfăţaţi pe tot parcursul sejurului, destinaţia în care au zăbovit cel mai mult a fost una desprinsă parcă din lumea poveştilor.
"Ţara de nicăieri a lui Peter Pan există. Am descoperit-o noi. Undeva la ţară, într-o zonă de munte, la marginea pădurii, în Germania. Un resort bio special creat pentru copii. O poveste adevărată, o lume de basm, în care până şi noi, părinţii, ne-am distrat", a mărturisit vedeta Pro TV. Pe lângă peisajul absolut spectaculos, David şi Luca, puştii familiei Moisescu, au descoperit acolo castele din basme, o corabie în mărime naturală, o piscină decorată în stil peştera piraţilor, cai, ponei. Cei mici nu au dus lipsă nici de parteneri de joacă, pentru că în acel loc mirific se aflau numai familii cu copii, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 12 ani.
Citește pe Antena3.ro