x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vaticanul se ia de ruşi: Descoperiţi cine a asasinat călugării iezuiţi!

Vaticanul se ia de ruşi: Descoperiţi cine a asasinat călugării iezuiţi!

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Oct 2008   •   00:00
Vaticanul se ia de ruşi: Descoperiţi cine a asasinat călugării iezuiţi!

Vaticanul cere să fie elucidat misterul care planează în uciderea brutală a şefului „Companiei lui Iisus”. Doi influenţi călugări iezuiţi, rusul Otto Messmer, 47 de ani, superiorul Regiunii independente ruse a “Companiei lui Iisus”, şi ecuadorianul Victor Betancourt, 42 de ani, au fost găsiţi morţi în urmă cu două seri în reşedinţa Companiei lui Iisus în strada Petrovka, în plin centrul Moscovei, notează La Stampa, citat de Agerpres.



Mobilul crimei este greu de descifrat iar dinamica asasinatului este misterioasă. În aceste condiţii rămâne încă să se clarifice exact cum s-au petrecut lucrurile, iar împrejurările care au fost deja relatate autorităţilor nu sunt de natură să convingă Sfântul Scaun. Poliţia cercetează, fără să excludă nicio ipoteză, iar Conferinţa episcopală rusă - printr-o notă difuzată şi de Biroul de presă al Vaticanului - cere ca “organele justiţiei ruse să fie în măsură să descopere criminalii iar tribunalul şi societatea să pronunţe împotriva delictelor lor o sentinţă juridică şi morală obiectivă”.

Crime misterioase

“Compania lui Iisus” relatează că cei doi iezuiţi au fost descoperiţi de un confrate care, îngrijorat de tăcerea lor, şi trecând prin apartament, i-a găsit “fără viaţă şi cu semne de violenţă” pe corp. Potrivit iezuiţilor şi a episcopilor ruşi, ei au fost ucişi în momente diferite: moartea părintelui Messmer se pare că a avut loc pe 25 octombrie, fiindcă a doua zi, duminică, el nu s-a prezentat la slujba pe care trebuia să o oficieze şi nici nu a anunţat. Unele media ruseşti relatează această versiune, altele spun în schimb că ar fi fost vorba de o ceartă între patru persoane, izbucnită în apropierea străzii Petrovka. Poliţia, intervenind pentru a calma spiritele, ar fi descoperit uşa apartamentului iezuiţilor deschisă şi astfel ar fi descoperit cele două cadavre. Cei care susţin această versiune povestesc şi despre un latino-american beat care ar fi fost văzut în exteriorul clădirii, cu cămaşa albă pătată de sânge. Cotidianul “Vsgliad” şi agenţia “Novosti” vorbesc în schimb de urme ale unui mic festin în apartamentul în care au fost găsiţi cei doi preoţi ucişi. Ambii iezuiţi asasinaţi colaborau la activitatea bisericii Sf.Luis la Moscova iar Messmer era superiorul iezuiţilor ruşi, deosebit de angajat în planul social şi atent cenzor al racilelor societăţii ruse. Funeraliile au foste oficiate de arhiepiscopul Paolo Pezzi. Catolicilor şi iezuiţilor din Rusia le-au fost transmise sentimente de solidaritate din partea Bisericii ortodoxe ruse şi a lumii musulmane.

Nedumerire şi rugăciune
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, şi el iezuit, invocă claritate “asupra uciderii violente (a celor doi iezuiţi), şi, se pare, comisă cu obiecte contondente“. Părintele Adolfo Nicolas, stareţ superior al Companiei lui Iisus, i-a invitat pe toţi iezuiţii “la dialog şi solidaritate cu confraţii din Regiunea rusă“ şi la rugăciune“pentru a se pune capăt oricărei violenţe“. Mobilul crimei rămâne un mister. Deocamdată în Palatele Sfinte nu se hazardează nicio explicaţie netă, dar se evidenţiază nepotriviri în reconstitiurea faptelor. De asemenea, se subliniază rolul central în viaţa ecleziastică rusă a celor doi “pastori zelanţi foarte iubiţi de credincioşi“. Părintele Messmer era din 2002 responsabilul Companiei lui Iisus în Rusia făcându-şi auzit glasul în sfera publică, în timp ce Victor Betancourt se ocupa de şapte ani de pregătirea seminariştilor şi conducea Institutul de filosofie, teologie şi istorie “Sfântul Toma“ din Moscova.

×
Subiecte în articol: lumea