x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Viata din fotografii

Viata din fotografii

28 Dec 2004   •   00:00

Colegii mei nu m-au lasat de un an incoace sa plec din redactie.

M-am furisat asta-vara, cu gandul tot la ziar, vreo doua saptamani, in vacanta de vara. Si atat!

La schi am fost nevoit sa renunt de dragul lor si de al dumneavoastra, al cititorilor Jurnalului National.

Viata mea, traita din pagina-n pagina, si-a gasit ragazul de a face o poza.

Eu, la schi, cu Mihaela Radulescu.

Viata mea a ajuns sa fie traita in poze atunci cand vine vorba de vacante, de schi, de mare, de distractie, de odihna chiar.

Imi traiesc "intens" viata prin sedintele foto, in fata aparatelor de fotografiat, in fata luminilor si a trecatorilor intamplatori.

Iar camerele de luat vederi s-au incapatanat vreme de aproape noua ani sa ma filmeze doar atunci cand aveam emisiune.

Adevaratul show, din pacate pentru telespectatori, adevaratul "Marius Tuca Show" era ceas de ceas, clipa de clipa in redactia Jurnalului National, in viata de zi cu zi!
×