x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Video & DVD

Video & DVD

15 Feb 2008   •   00:00

Permis de căsătorie. Filmul urmăreşte po­ves­tea unui cu­plu, Ben Murphy şi Sadie Jones. Sadie a visat dintotdeauna să se căsătoreas­că în stil tradiţi­o­nal, în biserica familiei. Sin­gura problemă ar fi că în următorii doi ani biserica St. Augustine n-are decât o zi disponibilă pentru oficializarea nunţii, iar carismaticul Reve­rend Frank (Robin Williams) nu vrea să-i cunune pe Ben şi pe Sadie de­cât după ce aceştia trec cu brio de cursul său matrimonial. După lecţii înnebunitoare, teme pentru acasă năucitoare şi ceva manipulare religioasă, Ben şi Sadie vor afla de ce e nevoie pentru a ajunge la altar cu inima împăcată şi... a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

 

Mă omori cu zile. Frank Falen­czyk îşi iubeşte munca. Întâmplarea face ca el să ai­bă o slujbă neo­biş­nuită – criminal pentru fami­lia sa ma­fiotă de origi­ne po­lo­neză din Buffalo, New York. Numai că Frank are pro­bleme cu bău­tu­ra, iar în mo­men­tul în care face o gre­şeală ce pune aface­rea famili­ei în pericol, un­chiul său îl trimi­te în San Francisco pentru a-şi cură­ţa dosarul. Deşi Frank nu este genul sensibil, el îşi găseşte un sponsor şi un job la morgă, loc în care se îndră­gosteşte de Laurel, o tânără rea de gură şi lipsită de scru­pule. Între timp, lucrurile nu merg de­loc bine în Buffalo, unde o bandă irlandeză ameninţă aface­rea familiei. Când violenţa atinge paroxismul, Frank e obligat să se întoarcă acasă şi cu ajutorul lui Laurel îi confruntă pe rivali.

×
Subiecte în articol: film