Whitney Huston s-a internat din nou la o clinică de dezintoxicare, în urmă cu zece zile. Potrivit TMZ, cântăreaţa este, în prezent, unul dintre „clienţii” fideli ai acestei clinici, mergând în fiecare zi pentru a urma tratamentul împotriva dependenţei sale atât droguri, cât şi de alcool. „Whitney Houston este în prezent un pacient aflat în tratament pentru dependenţa de alcool şi droguri”, au confirmat reprezentanţii cântăreţei pentru revista People.
Programul pe care îl urmează Whitney îi permite acesteia să părăsească clinica de dezintoxicare pentru a ieşi în public, însă nu fără a fi monitorizată permanent. Pe de altă parte, surse citate de publicaţia TMZ susţin că acest tratament n-ar fi altceva decât p pregătire finală pentru ca actriţa să fie gata de a reveni pe marele ecran. Ea va colabora din nou cu Forrest Whitaker, pentru o reecranizare a peliculei „Waiting to Exhale”, din anul 1995. Angela Basset, care a făcut parte din distribuţia originală a filmului, a dezvăluit recent că aceeaşi distribuţie, în care s-a regăsit şi Whitney Houston, va fi readusă pe platoul de filmare, sub bagheta regizorală a lui Forest Whitaker.
Whitney Houston a recunoscut pentru prima dată public consuul de droguri în anul 2009, la o emisiune a celebrei Oprah. Cântăreaţa a fost iniţial internată la dezintoxicare în anul 2005, patru ani mai târtiu învingând iniţialo dependenţa şi revenind cu primul album de studio în şapte ani, „I Look To You” ajungând imediat în topurile americane şi internaţionale.