x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 10 octombrie 2018. Scorpionii dezvăluie o mare suferinţă

Horoscop 10 octombrie 2018. Scorpionii dezvăluie o mare suferinţă

09 Oct 2018   •   15:20
Horoscop 10 octombrie 2018. Scorpionii dezvăluie o mare suferinţă

Horoscop zilnic 10 octombrie. Afla ce ti-au harazit astrele pentru ziua de miercuri.

Horoscop 10 octombrie Balanta. Te integrezi foarte bine în grupul larg de persoane care s-a adunat în jurul tău, pentru că aveţi un scop comun şi vă uniţi cu toţii forţele în acelaşi sens. Vă stimulaţi unii pe alţii, pe apreciaţi reciproc ideile şi contribuţia, şi când toţi vâsliţi în acelaşi ritm şi cu aceeaşi implicare, şi rezultatele vor fi pe măsură. Eşti în faţa unui nou început care vă va satisface pe toţi, deopotrivă, dar eşti conştient că fără o contribuţie colectivă şi echitabilă, nu puteţi ajunge acolo unde v-aţi propus. Dialogaţi, comunicaţi, conlucraţi, pentru că ideile cele mai bune apar din schimbul permanent de păreri. Te simţi bine în acest mediu, pentru că gândiţi la fel.

Horoscop 10 octombrie Scorpion. Ţii în adâncul sufletului o mare suferinţă, o dezamăgire pe care nu ai reuşit până acum s-o alungi, dar fii atent azi la semnalele care vin spre tine. Poate fi exact leacul de care aveai nevoie pentru a repara problema, pentru a te elibera de acel stres, pentru a-ţi recăpăta finalmente liniştea şi buna dispoziţie. Stăteai ca pe ghimpi în aşteptarea unui miracol care azi ar putea ajunge la tine sub diverse forme: o veste bună, o şansă de împăcare cu cineva, o rezolvare tardivă la o problemă mai veche, deci nu-ţi turna cenuşă în cap pentru cine ştie ce eşec care te macină, pentru că soluţiile vin de unde nici nu te aştepţi. Te vindeci de supărare şi pesimism, ca prin farmec!

Horoscop 10 octombrie Sagetator. Schimbarea mult visată stă chiar în mâinile tale, deci priveşte-te cu mai multă atenţie şi descoperă singur încotro merită să-ţi muţi punctul de referinţă, sensul spre care îţi vei îndrepta azi atenţia va aduce, mai apoi, unele dintre cele mai spectaculoase noutăţi şi evenimente, dar cel mai dificil moment este, desigur, decizia! Nu te grăbi să spui ce ai ales, fără o analiză obiectivă a resurselor de care dispui, că ar fi păcat să porneşti ceva cu mult avânt şi să descoperi, mai târziu, că nu aveai suficientă benzină în rezervor. Dacă eşti sigur că ai toate instrumentele potrivite pentru această nouă călătorie, hai, la drum!

Horoscop 10 octombrie Capricorn. Discuţiile pe care le porţi cu cei dragi din familie au un rol major pentru a ajunge la unele concluzii benefice pentru toţi. Descoperi cât de multe aveţi în comun, că vă înţelegeţi de minune asupra unor subiecte, că ştiţi să vă puneţi laolaltă puterile pentru a ajunge la un scop comun. Această minunată armonie merită valorificată din plin în acţiuni comune la care să-şi aducă toţi ai casei contribuţia, că nu se ştie când veţi mai fi atât de uniţi, de compatibili, de toleranţi unii cu alţii. Arăţi imensă înţelegere partenerului tău de viaţă sau copiilor tăi, aspect ce construieşte terenul paşnic cel mai favorabil unor activităţi comune de succes.

Horoscop 10 octombrie Varsator. Succesul la care ajungi astăzi îţi oferă minunate motive de satisfacţie cu privire la ceea ce faci. Reuşita de acum te motivează să mergi şi mai departe, să urci şi mai sus, acordând mai multă atenţie asupra auto-perfecţionării tale. Când vezi de ce eşti în stare, parcă te concentrezi şi mai serios asupra ţelurilor tale şi îţi stabileşti obiective din ce în ce mai înalte. Poţi şi mai mult, dar pentru a urca pe următoarele trepte, e nevoie de o continuă acumulare de informaţii, de experienţe, devenind din ce în ce mai bun în acel domeniu. Continuă-ţi, aşadar, procesul de dezvoltare şi desăvârşire pe care l-ai pornit!

Horoscop 10 octombrie Berbec. Nimic nu se naşte din nimic, ca atare, ca să ajungi la nivelul la care visezi, trebuie să şi faci ceva. A aştepta un miracol din cer e cel mai nepotrivit gest pe care îl poţi face ca atare creează-ţi un plan de acţiune care să te ducă spre scopul visat. Poate eşti într-o pasă plictisită, decepţionată, în care ţi-ai pierdut încrederea şi interesul faţă de acel vis, dar dacă iei taurul de coarne şi treci la acţiune, vei vedea că visul tău începe să se contureze din ce în ce mai clar. Cel mai greu moment este acela când spui start, pentru că reuşita va apărea mult mai repede datorită iniţiativei!

Horoscop 10 octombrie Taur. Lasă orice activitate pentru altădată, pentru că azi nu eşti în cea mai bună formă fizică pentru a face faţă cu brio provocării. Ai nevoie de linişte, de calm, de odihnă cât mai multă! Dacă vei renunţa la muncă, de orice natură ar fi ea, vei vedea că mintea ta se limpezeşte, că inima se linişteşte, şi în final starea de bine se va reflecta în tot organismul. Nici nu-ţi vine a crede de cât de puţin ai nevoie pentru o relaxare totală, şi primul lucru care trebuie făcut e să laşi orice activitate solicitantă deoparte, ca şi cum n-ai avea nimic de făcut. Linişte, deci, plus un dram de comoditate şi de dezinteres faţă de tot ce te-ar putea scoate din această zona de zen!

Horoscop 10 octombrie Gemeni. Mintea ta e motorul principal al tuturor acţiunilor interesante de astăzi. Ideile tale vin ca pe bandă rulantă, pentru că eşti foarte stimulat mental. De fapt, stai excepţional la capitolul asociaţii de idei, pentru că fiecare idee naşte alta şi alta şi tot aşa, încât această zi ar fi excelentă dacă ai folosi-o în acest scop: pentru strategii, pentru proiecte la nivel teoretic, pentru a găsi soluţii inteligente, pentru că mintea ta merge brici! Una din ideile care se naşte azi va pune stăpânire pe tine şi te va stimula într-atât de mult încât vei porni într-o direcţie incitantă care va avea rezultate imediate.

Horoscop 10 octombrie Rac. Ca să ajungi acolo unde ţi-ai propus, ai şi nişte condiţii de respectat, pentru că nu ţi se oferă nimic pe tavă. Trebuie să respecţi nişte criterii, să accepţi unele reguli impuse de alţii mai puternici, dar vei vedea că merită să faci acest lucru. Condiţiile ce se cer respectate sunt acceptabile, nu e un compromis chiar atât de mare de făcut, ca atare fă cum ţi se spune şi vei fi răsplătit. Nu poţi fi doar tu, întotdeauna, conducătorul unei acţiuni, ci mai trebuie să te supui şi ordinelor altuia, dar cel care îţi spune azi ce trebuie să faci are interese similare cu ale tale şi îţi seamănă în mare măsură. Îl poţi asculta şi urma cu încredere.

Horoscop 10 octombrie Leu. Eşti conştient de unicitatea ta şi parcă torni şi mai mult gaz pe foc, pentru că îţi place să şochezi. Unii spun despre tine că eşti un rebel, că nu te supui niciunei reguli, alţii spun că eşti excentric şi faci risipă de calităţi. Tu fii aşa cum eşti, nu încerca să te supui altora, nici să fii cum îţi cere societatea, deoarece exact acesta e atuul tău: originalitatea. Tu nu ai nevoie să ţi se spună cum eşti, pentru că îţi cunoşti foarte bine valoarea şi ai încredere în ea. Sunt multe momente când imaginaţia te pune cel mai bine în lumină, deci te foloseşti de excentricitatea ta cu succes.

Horoscop 10 octombrie Fecioara. Lupta ta pentru a demonstra adevărul dă roade şi acum poţi jubila în voie că ţi se dă dreptate. Continuă pe aceeaşi cale, adună dovezi, scoate de la naftalină mărturiile sau informaţiile care vor demonstra că adevărul e la tine şi nimeni nu ţi se mai poate opune. Ai atras alături de tine şi alţi oameni care cred în acelaşi adevăr şi vă uniţi cu toţii forţele pentru a avea câştig de cauză. De data aceasta vei găsi ac de cojocul celor care umblă cu cioara vopsită sau încearcă să arunce vini asupra ta pe nedrept, dar nu te laşi până nu obţii victoria prin mijloacele cele mai corecte. Insistă să lupţi pentru principiile în care crezi cu tărie sau pentru ce ţi se cuvine de drept!

 

 

 

×