x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 12 decembrie 2018. Neimplicat emoţional în problemele din jur, vezi imediat ce e mai bine!

Horoscop 12 decembrie 2018. Neimplicat emoţional în problemele din jur, vezi imediat ce e mai bine!

11 Dec 2018   •   16:07
Horoscop 12 decembrie 2018. Neimplicat emoţional în problemele din jur, vezi imediat ce e mai bine!

Horoscop zilnic 12 decembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de miercuri.

Horoscop 12 decembrie Sagetator. Este excelentă atitudinea pe care o abordezi faţă de criticii tăi cei mai acerbi, astăzi! Nu pleca urechea la judecăţi de valoare nemeritate, la predici pe care unii abia aşteaptă să le ţină cu superioritate. Ia-o în glumă, apelează la ironie, ba chiar şi la o oarecare atitudine jucăuşă în faţa acestora, pentru că vei vedea că nu au nici un drept să te atace. Deşi pui de multe ori la suflet vorbele dure, de data aceasta cel mai bine e să le iei peste picior, să răspunzi cu o poantă, să le arăţi că nu îţi pasă de ce ţi se spune cu autoritate pentru că nu eşti vinovat de nimic din ceea ce ţi se reproşează. Râzi şi treci mai departe!

Horoscop 12 decembrie Capricorn. Cariera ta depinde mult de decizia pe care o iei acum, ca atare nu te grăbi să dai un răspuns la primul impuls. Mai gândeşte-te, mai informează-te, mai studiază, pentru că e un punct care va marca etapele viitoare ale unui proiect important. Ascultă sfaturile unui specialist care e acolo pentru a te ajuta şi pentru a-ţi deschide o cale. Merită să porneşti în direcţia pe care ţi-o arată, pentru că el vorbeşte dintr-o experienţă deja verificată. Ca să ajungi şi tu la concluziile pe care el ţi le dă acum de-a gata, ai consuma energie şi timp, or, aşa, ai numai de câştigat.

Horoscop 12 decembrie Varsator. Te preocupă unele investiţii de acasă, cum ar fi aparatură electrocasnică sau mobilă, dar nu poţi lua decizii de unul singur, ci numai împreună cu partenerul de viaţă. Dacă vezi că şi el îmbrăţişează cu acelaşi interes aceste planuri, ai curaj să le iniţiezi în perioada următoare, dar dacă vezi din partea sa unele rezerve, vei fi mult mai atent asupra proiectelor mai costisitoare. Poate aceşti bani ar fi buni într-o altă direcţie, dar visezi totuşi şi la confortul casei tale, de aceea prima ta alegere ar fi redecorarea locuinţei şi modernizarea tuturor ustensilelor de care te foloseşti acasă.

Horoscop 12 decembrie Pesti. Iubirea e motiv de visare şi de divertisment, pentru că azi ţi se aprind călcâiele foarte repede după orice nouă apariţie interesantă. Un zâmbet plăcut, o replică amicală sau un flirt nevinovat pot fi punctul de plecare spre o relaţie sentimentală care te poate face fericit. Doar o perioadă, pentru că nu prea sunt întrunite condiţiile ca de aici să înceapă o relaţie solidă şi de viitor. Chiar dacă e doar o aventură, te simţi bine, pentru că fiorii iubirii te cuprind imediat. Dar trec la fel de repede…

Horoscop 12 decembrie Berbec. Apreciezi enorm sprijinul celor din jur la problemele tale actuale şi vei vedea cât de important e să îi atragi şi pe ei în rezolvarea acestora. Toţi vin cu idei şi cu propuneri, şi ajunge doar să le pui cap la cap pentru a extrage concluziile care vor mulţumi pe toată lumea. Tu eşti doar în centrul acestor discuţii aprinse, cel care adună la un loc un grup mai larg de persoane pentru un scop comun, tu eşti cel care prezintă subiectul, ca mai apoi să înceapă furtuna de idei generatoare de soluţii salvatoare. E o plăcere să urmăreşti cum se manifestă entuziasmul tuturor!

Horoscop 12 decembrie Taur. Joci un rol important într-un grup de persoane copleşite de emoţii negative. Unii se plâng întruna, alţii vorbesc doar de probleme, lipsuri şi necazuri, unii îşi deşartă bagajul de fonduri negative asupra ta, dar norocul tău e că rămâi lucid şi raţional în ciuda acestei atmosfere sumbre. Gândeşti limpede ce trebuie făcut în orice situaţie nefastă care ajunge la urechile tale, ca atare cel care vrea să te asculte, are numai de câştigat de pe urma sfaturilor tale. Neimplicat emoţional în problemele din jur, vezi imediat ce e mai bine!

Horoscop 12 decembrie Gemeni. Nu te poate opri nimeni şi nimic din elan, deoarece tu vezi în orice eveniment o provocare prin care îţi pui şi mai bine în valoare calităţile. La energia de care dai dovadă, la ambiţia care te însoţeşte şi la dorinţa ta de a te remarca – pentru că ai cu ce! – rezultatele nu pot fi decât excepţionale. Cu cât atitudinea ta e mai tonică şi mai pozitivă în faţa oricărui moment cu care te confrunţi, cu atât lucrurile vor evolua din ce în ce mai bine spre un scop pe care ţi l-ai propus, e bine să îţi menţii acest tonus ridicat pe tot parcursul demersurilor tale, fără a te lăsa învins de vreo piedică. Şi acestea au rolul lor!

Horoscop 12 decembrie Rac. Dacă ţi-ai pune un pic ambiţia la treabă, ai ajunge mult mai uşor un scop pe care deocamdată doar îl visezi. Nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin, aşa cum ai fi tentat acum, ci trebuie să ridici ştacheta foarte sus şi apoi să lupţi pentru a ajunge acolo. Dacă ţi-ai propune obiective mediocre şi banale, da, poate le-ai atinge mult mai repede, dar stima de sine nu ar fi aceeaşi! Meriţi mai mult, mai bun, mai înalt, ca atare trebuie să ai curajul să priveşti cât mai departe faţă de nivelul la care încearcă unii să te menţină. Nu accepta orice, ci pretinde tot ce-i mai bun!

Horoscop 12 decembrie Leu. Şansele de reuşită într-o confruntare aprinsă sunt de partea ta astăzi, ca atare profită de vântul prielnic de care te bucuri azi pentru a-ţi face dreptate sau a ieşi primul într-o competiţie dură. Deţii toate resursele necesare succesului, dar nu uita că una din valorile care vor cântări cel mai mult în cazul unei comparaţii de forţe cu oameni la fel de bine pregătiţi va fi calitatea! Cel mai bun va câştiga cu adevărat, dar tu eşti cu un cap deasupra tuturor şi te poţi remarca extrem de uşor, tocmai pentru că ai studiat, ai acumulat informaţie şi acum ai ocazia de a le pune în lumină.

Horoscop 12 decembrie Fecioara. Nu te lăsa influenţat negativ de persoanele din jurul tău care nu văd decât piedici la tot pasul. Ei nu au nici atitudinea ta, nici cunoştinţele tale, ca atare nu te compara cu ei. Lasă-i pe aceştia să se vaite cât vor, pentru că tu ai cu totul alte resurse şi o viziune mult mai optimistă asupra lucrurilor. Cât timp tu crezi cu tărie că ceea ce vrei să obţii este palpabil, ce rost să pleci urechea la judecăţi negative? Unii nu ştiu altceva decât să critice şi să pună altora beţe în roate, dar numai de tine depinde să nu te laşi oprit din avânt de astfel de oameni. Tu ai altceva în minte şi doar într-acolo trebuie să-ţi canalizezi gândurile!

Horoscop 12 decembrie Balanta. Nu te poţi exprima în voie în mediul în care te afli, de parcă există cineva acolo care îţi taie elanul, care îţi pune pumnul în gură şi nu te lasă să spui ce gândeşti. E o cenzură greu de suportat, de aceea nici nu vei da randament în asemenea condiţii, deoarece ai senzaţia că eşti redus la tăcere de oameni mai agresivi din fire, autoritari şi severi, poate şi fără să aibă acest drept. Ba mai mult, te simţi umilit în faţa unor oameni cu un nivel intelectual mult mai redus, deci e normal să vezi dialogul cu ei ca pe un mare blocaj de comunicare. N-ai cu cine discuta, pentru că ei refuză din start colaborarea, schimbul de idei, încercând doar să se impună.

Horoscop 12 decembrie Scorpion. Ai mare grijă la deciziile categorice pe care eşti gata să le iei. S-ar putea să fie nişte alegeri făcute în pripă care, mai devreme sau mai târziu, te vor pune într-o situaţie dificilă. Dacă pe tine te scoate dintr-un impas, nu la fel se poate spune despre cei din jur, care vor primi decizia ta ca pe o veste bombă. Fii deci prudent când spui azi un da sau un nu, pentru că s-ar putea să sune a verdict pentru altcineva care chiar are nevoie de răspunsul tău. Dacă e un refuz, fă-l să nu sune ca o uşă trântită în nas, ca să nu strici de tot planurile unui coleg care avea nevoie de acest răspuns de la tine.

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: horoscop zilnic horoscop 12 decembrie