x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 20 octombrie 2019. Petrece ziua aceasta în sânul familiei, pentru că acolo se naşte o atmosferă veselă, destinsă

Horoscop 20 octombrie 2019. Petrece ziua aceasta în sânul familiei, pentru că acolo se naşte o atmosferă veselă, destinsă

19 Oct 2019   •   20:29
Horoscop 20 octombrie 2019. Petrece ziua aceasta în sânul familiei, pentru că acolo se naşte o atmosferă veselă, destinsă
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Dacă pleci la drum, înarmează-te cu mult calm, pentru că vor fi deplasări încărcate de o oarecare stare de tensiune. Ori ceva apare pe parcurs şi îţi strică ţie toată plăcerea călătoriei, ori nu găseşti ceea ce ai fi sperat, la destinaţie, ca atare nu se poate vorbi de o zi tocmai bună pentru a pleca de acasă. Dar parcă nici acasă nu te simţi în largul tău, ca atare fii pregătit pentru o atmosferă cam sumbră în care nu te vei simţi bine oriunde te-ai afla. Se vede că eşti obosit şi stresat şi de aceea nimic nu-ţi convine. Dacă eşti afară, te comporţi ciudat, dacă rămâi acasă, nu-ţi găseşti locul.

 

Horoscop Taur. Ai o idee care merită pusă imediat în aplicare, n-o mai amâna! Roadele schimbării pe care eşti pe cale să o faci acum vor fi mai grozave decât ai putea crede, totul e să faci pasul cu deplină siguranţă, încredere şi motivat de gândire pozitivă. E nevoie de un dram de curaj, dar ai şi curaj suficient la tine în valiză! Te îndrepţi spre un nivel foarte promiţător, care inspiră belşug, prosperitate, succes, reuşită, fericire, dar dacă nu te grăbeşti, s-ar putea ca acea ocazie excelentă să ajungă la altul. E nevoie deci de o reacţie promptă, fără să stai atâta pe gânduri. Te-ai decis? Atunci porneşte!

 

Horoscop Gemeni. E nevoie de o discuţie sinceră faţă în faţă cu persoana iubită, pentru a vă aduce unul altuia unele explicaţii menite să restabilească adevărul în relaţia voastră. Unui din voi se simte cu musca pe căciulă cu ceva, de aceea s-ar cere musai o destăinuire de suflet care să alunge suspiciunea sau gelozia. Lucrurile ar putea reveni uşor la normal dacă v-aţi recunoaşte fiecare greşelile cu maximă responsabilitate, deci nu fugiţi, nici unul, nici altul, de mărturisiri. Efectele lor ar fi excelente, de parcă vi s-ar lua o piatră de pe inimă. Ai greşit? Recunoaşte? Celălalt a greşit? Iartă-l!

 

Horoscop Rac. Dacă tot stai şi analizezi problema care te frământă pe toate părţile, nu faci decât să te afunzi mai tare în ea. Nu aceasta e soluţia, ci ai nevoie să te detaşezi de miezul evenimentelor pentru o vreme. Ia-ţi o pauză de o zi, două, ca apoi să te întorci cu alt tonus asupra acestei chestiuni. După un mic răgaz, vei privi lucrurile cu totul diferit, pentru că acum eşti mult prea ataşat de această situaţie, prea împovărat de cele întâmplate. Nu te mai gândi la asta o vreme, tratează totul ca şi cum n-ar fi nimic urgent sau important, şi bucură-te de o zi cu adevărat liberă. Rupe-te de gravitatea acestei situaţii, nu merită să-i acorzi atâta atenţie. Peste câteva zile vei vedea că e mai simplu decât pare acum!

 

Horoscop Leu. Eşti tentat să spui că nu se întâmplă nimic conform planurilor tale, că tot aştepţi un miracol şi nu mai vine, dar uiţi un element cheie în această ecuaţie: timpul potrivit. Chiar dacă tu cunoşti foarte bine valoarea timpului, de data aceasta te cam grăbeşti şi aştepţi rezultate înainte de momentul cel mai potrivit. Ai încredere că toate sunt atât de bine calculate undeva acolo sus încât ceea ce visezi va veni în calea ta atunci când e benefic pentru tine. Dumnezeu răspunde rugăciunilor tale în două feluri: se aprobă sau… se aprobă, dar nu acum! Ca atare aşteaptă cu încredere deplină că succesul va veni exact când trebuie, nu când vrei tu.

 

Horoscop Fecioara. Te afli în faţa unui nou început şi te îndoieşti că ai merge în direcţia cea bună. E bine să ai dubii, semn că nu te arunci aşa, la primul impuls, spre ceva care nu e încă bine conturat în faţa ta. Da, porneşte pe acest drum cu prudenţă, ascultă-ţi intuiţia care te mai trage de mânecă, pentru că ea nu te minte şi nu se înşeală. Eşti una din zodiile cu o intuiţie extrem de dezvoltată, ca atare fii cinstit cu tine însuţi şi ascultă ce-ţi transmite, pentru că îţi dă sfatul cel mai potrivit. Entuziasmul e bun şi el, dar în situaţii foarte clare în care ştii bine spre ce te îndrepţi, or, aici, orizonturile sunt un pic neclare şi e mai bine să păşeşti cu grijă. Nu cu teamă, ci doar cu grijă!

 

Horoscop Balanța. Există o vorbă care spune că ceea ce semeni, asta culegi. Dacă vrei să primeşti de la viaţă ceva, mai întâi trebuie să oferi tu acelaşi lucru. Vrei respect, dar cum ai vrea să te respecte lumea dacă nici tu însuţi nu ai despre tine o părere prea bună? Iubeşte-te mai mult, meriţi mai multă grijă, pe care singur să ţi-o oferi, deci nu te mai privi în oglindă cu ochi critic. Apreciază ceea ce ai, ceea ce ştii, ceea ce eşti, şi arată lumii o imagine mai încrezătoare. Dacă tu emani încredere în propria persoană, vei vedea că şi oamenii din jur îţi acordă credibilitate. Respectul de sine naşte respectul lumii, şi dacă tu te vezi cu ochi buni, şi ceilalţi vor îndulci tonul.

 

Horoscop Scorpion. Petrece ziua aceasta în sânul familiei, pentru că acolo se naşte o atmosferă veselă, destinsă, ce va alunga orice problemă. Coboară-te cumva la nivelul celor mici care te vor copleşi cu bucuria lor. Glume, jocuri, feste, toate fac parte din meniu astfel încât să vă oferiţi unii altora, cu mult entuziasm, o zi de milioane. Nimic nu mai contează dacă şi tu îţi aduci aminte să mai fii copil, deci lasă haina celui matur şi plin de responsabilităţi deoparte şi fii gata de joacă! Umorul e la el acasă în familia ta, se râde în hohote, zâmbeşti cu gura până la urechi, deci totul sună a distracţie continuă!

 

Horoscop Săgetător. Unul din rolurile pe care ţi le-ai asumat tu în această viaţă e să relaţionezi în cel mai armonios mod cu putinţă şi asta vei face şi azi, pentru că te apropii de oameni cu un talent deosebit. Comunicarea merge ca unsă, prietenia e cel mai de preţ dar pe care-l poţi oferi iar lucrul în tandem sau în echipă dă roade în mod fericit. Cine te are astăzi alături simte din partea ta o energie aparte, de parcă eşti trimis de undeva de sus în viaţa lor exact când au mai mare nevoie de tine. E o satisfacţie maximă şi pentru tine să vezi că sfatul tău are ecou, că prietenia ta este apreciată la justa valoare şi că cel de lângă tine te priveşte cu recunoştinţă, semn că misiunea ta de iubire şi dăruire a fost îndeplinită.

 

Horoscop Capricorn. Mediul în care altădată te simţeai foarte bine, în care comunicai extrem de uşor şi unde erai primit cu braţele deschise, dintr-o dată nu mai e la fel de prietenos. Parcă ai fi printre străini, nu printre prieteni sau rude, pentru că ai senzaţia că la tot ce le spui, ei resping orice părere, contrazic permanent şi refuză ideile tale. Încearcă să-i înţelegi tu pe ei, pentru că fiecare are toanele sale, şi de data aceasta cel care trebuie să dea dovadă de toleranţă eşti tu. Nu lua refuzurile lor drept un atac la persoană, pentru că intenţiile lor nu sunt negative, ci e doar o pasă proastă care-i face să fie atât de ostili. Dar le trece repede!

 

Horoscop Vărsător. Azi îţi consumi energia pe fleacuri, dar îţi place, deoarece e o atmosferă relaxantă în care nu ţi se cere nimic complicat sau dificil. Ai o mulţime de lucruri mărunte de făcut, chestiuni banale de week-end, dar sună bine pentru că reuşeşti să ştergi o mulţime de sarcini dintr-un foc. Poate te apuci să faci curat prin hârtii, prin cutii, prin sertare, sau aduci corespondenţa lunii la zi, sau descoperi activităţi perfecte pentru o zi de odihnă care merită atenţie, ca atare închei ziua cu un sentiment plăcut, relaxant, cum că ai reuşit să mai scapi de o serie de mărunţişuri de care trebuia, odată şi-odată, să te ocupi.

 

Horoscop Pești. Mare grijă încotro îţi canalizezi astăzi energia, pentru că eşti cam nervos şi mai ales cam neglijent şi reacţia ta impulsivă poate strica totul. Intervii într-un mod cam abrupt, gata să închei aici o acţiune doar pentru că aşa ţi s-a năzărit, deci fii cu mare băgare de seamă în faţa reacţiilor de moment, pentru că nu se vor dovedi a fi şi cele mai înţelepte. Dacă te grăbeşti să spui ce-ţi trece prin minte, rişti să greşeşti, dar probabil ţi se cere un răspuns extrem de rapid şi acesta e singurul care-ţi vine. Pregăteşte-te pentru o răsturnare de situaţie neprevăzută şi riscantă.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: horoscop 20 octombrie horoscop