Berbec
Problemele financiare îţi ocupă mare parte din timp, însă, până la finalul săptămânii reuşeşti să le găseşti o rezolvare. Pe de altă parte, este necesar să îţi aloci timp şi pentru odihnă, dacă nu îţi doreşti ca extenuarea să apară până în weekend.
Taur
Vor exista unele conflicte în interiorul familiei, în mare parte pentru că niciunul nu îşi doreşte să renunţe la orgoliu. Spre sfârşitul săptămânii, ar trebui să analizezi mai bine cheltuielile pe care urmează să le faci şi să nu te aventurezi fără să te gândeşti bine la toate aspectele.
Gemeni
Aloci multă atenţie acumulării de informaţii. Vrei să înveţi cât mai multe, iar toate responsabilităţile pe care le ai nu te ajută să atingi echilibrul interior pe care ţi-l doreşti. Este recomandat să îţi aloci o zi în care să te relaxezi.
Rac
Toate planurile pe care le ai pentru această săptămână se amână pe ultima sută de metri, însă acest lucru nu trebuie să te întristeze. Reuşeşti să te bucuri de puţină linişte, ceea ce te ajută să îţi reîncarci bateriile.
Leu
Există posibilitatea să ai de-a face cu unele conflicte cu partenerul de viaţă, însă, dacă îţi faci timp pentru a asculta nemulţumirile celui de lângă tine, problemele se vor rezolva fără prea mult efort. Pe de altă parte, lucrurile la locul demuncă evoluează exact aşa cum îţi doreşti.
Fecioară
Îţi concentrezi atenţia asupra problemelor legate de sănătate, având în vedere că în ultima perioadă te-ai tot gândit că ar fi necesare nişte analize mai amănunţite, dar pe care le-ai tot amânat. Mai mult, realizezi că trebuie să-ţi acorzi mai mult timp pentru a te odihni.
Balanţă
Petreci mult timp cu prietenii şi planificaţi o excursie la final de săptămână. Pe de altă parte, simţi nevoia să te reconectezi cu propria persoana, astfel că sfârşitul săptămânii ţi-l petreci în casă, de unul singur sau alături de persoana iubită.
Scorpion
Tensiunea va fi prezentă pe tot parcursul săptămânii. Fie că este vorba de o serie de activităţi pe care le ai de făcut la locul de muncă, fie că este vorba de relaţiile din interiorul familiei sau din interiorul cercului de prieteni, simţi că nimeni nu te poate înţelege.
Săgetător
Ultima perioadă a fost una plină de stres şi tensiune şi va continua şi în această săptămână. Oboseala îşi intră în drepturi, iar disconfortul fizic şi psihic se accentuează. Încearcă să acorzi mai multă importanţă sănătăţii şi să te odihneşti mai mult.
Capricorn
Simţi nevoia să ieşi la cumpărături şi să îţi cumperi absolut tot ce îţi doreşti, însă trebuie să faci un efort pentru a ţine în frâu această dorinţă. La sfârşitul săptămânii vor apărea unele cheltuieli, motiv pentru care trebuie să înveţi să-ţi controlezi mai bine cheltuielile.
Vărsător
Intri în conflict cu o mulţime de oameni cu care intri în contact, pentru că ai senzaţia că aceştia nu au disponibilitatea de a te asculta. Pe de altă parte, încearcă să nu iei nicio decizie radicală în această săptămână, având în vedere că eşti predispus la greşeli.
Peşti
Simţi nevoia să petreci timp de unul singur, aşa că refuzi orice invitaţie în oraş. Te bucuri de liniştea oferită de propria locuinţă, de relaxare şi de odihnă. Pe de altă parte, ar trebui să te gândeti serios la o programare la medic.