x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, joi 11 septembrie 2014. Banii, subiectul principal al zilei pentru Fecioare

Horoscop zilnic, joi 11 septembrie 2014. Banii, subiectul principal al zilei pentru Fecioare

10 Sep 2014   •   21:39
Horoscop zilnic, joi 11 septembrie 2014. Banii, subiectul principal al zilei pentru Fecioare
Berbec
Cu Luna aflată în propriul semn azi poţi avea o zi destul de agitată, traversând diverse stări de dispoziţie, mai ales dacă simţi că nu ai parte de suficiente provocări. La serviciu, e important să te concentrezi pe ceea ce ai de finalizat, să-ţi urmezi perseverent scopurile care presupun găsirea de noi resurse şi o bună gestionare a celor existente. În plus, vei şti să-ţi promovezi bine calităţile.

Taur
Acordă-ţi puţin timp pentru a fi receptiv la ceea ce încearcă să-ţi transmită intuiţia şi la visele ce ţi le aminteşti de dimineaţă. În domeniul relaţiilor afective devii interesat de aspectele concrete, tinzând să pui accent pe valorile tradiţionale şi pe asumarea responsabilităţilor din cuplu. Buna colaborare cu colegii îţi poate mări încrederea personală, făcându-te să te simţi confortabil.

Gemeni
Ziua se anunţă mai degrabă favorabilă întâlnirilor cu prietenii decât demarării de noi planuri, deşi nu s-ar părea că duci lipsă de energie. Schimburile de idei sunt binevenite, având ocazia să afli ceva nou dar să-ţi foloseşti la rândul tău cunoştinţele în scopuri benefice comunităţii. Acasă, acţiunile care presupun multă atenţie şi o anume rutină, nu par să te dezarmeze aşa de uşor.

Rac
Cum astăzi Luna, stăpână semnului tău, se află în sectorul statutului social, şi motivaţiile tale personale nu pot fi trecute atât de uşor cu vederea de către cei din jur. Axează-te însă pe rezultate, nu pe iniţierea de noi proiecte, chiar dacă ai idei şi mult entuziasm. Exprimarea concisă, la obiect, ar trebui să ajute la depăşirea obstacolelor în sfera relaţională, respectul reciproc având întâietate.

Leu
Astăzi este o zi potrivită aprofundării unor domenii care-ţi permit lărgirea ariei de cunoaştere dar şi împărtăşirii informaţiilor sau învăţăturilor acumulate unor persoane care îţi solicită îndrumarea. Resursele materiale par a fi analizate şi gestionate cu mult discernământ, mai ales pentru acţiuni legate de cămin sau ajutorarea unei persoane mai în vârstă din familie.

Fecioara
Banii sunt subiectul principal care te preocupă astăzi, putând oscila în luarea unei decizii privind acordarea unui ajutor de natură financiară sau implicarea într-un parteneriat de afaceri. Cel mai bine ar fi să-ţi urmezi intuiţia, chiar dacă azi nu iei nicio hotărâre. E recomandată adoptarea unui stil de exprimare concis, fără prea multe artificii şi răbdarea de a acumula încet dar sigur informaţii utile.

Balanţă
Acordarea unei atenţii sporite relaţiei cu partenerul de cuplu poate fi o prioritate pentru ţine astăzi, iar dialogul şi găsirea unui compromis par să fie modalităţile optime de a concepe cele mai bune planuri de viitor. Deşi poate mai retras din zona socială, te concentrezi bine pe identificarea aspectelor pe care trebuie să le scoţi la iveală şi pe consolidarea valorii personale.

Scorpion
Cum probabil eşti determinat să-ţi atingi scopurile, vei prefera calea aridă dar verificată, profitând însă de orice oportunitate ivită în cercul tău social. Capacitatea de a face conexiuni intuitive îţi va fi de ajutor. Totuşi, sunt recomandate perioade de relaxare, chiar dacă eşti nerăbdător să vezi rezultatele muncii tale, riscând altfel să te alegi cu dureri de cap, la propriu.

Săgetător
Petrecerea timpului alături de copii dar şi canalizarea energiei către o activitate plăcută, gen hobby, pot fi soluţii bune de relaxare şi detensionare de stresul acumulat. Dialogul cu prietenii tăi îţi poate facilita accesul la informaţii utile, aşa că nu ezita să te alături acestora în dezbateri de idei. În carieră, este important să-ţi conştientizezi limitele dar şi capacitatea de a-ţi folosi la maxim potenţialul.

Capricorn
Respectul pentru persoanele cu autoritate şi cu principii etice reprezintă reperul de care ţii cont atunci când alegi să-ţi construieşti strategia de viitor sau îţi triezi cercul de prieteni. Nu trebuie însă să uiţi de necesitatea unei bune capacităţi de negociere, mai ales dacă urmăreşti un parteneriat de afaceri. Familia îţi solicită şi ea prezenţa, aşa că fă-ţi timp şi pentru activităţi alături de cei dragi.

Vărsător
Domeniul studiilor dar şi al deplasărilor este astăzi destul de bine aspectat astfel încât să fii motivat să acţionezi în această direcţie şi să-ţi doreşti stabilirea de parteneriate, eventual cu persoane străine sau aflate în alte arii geografice. Mai ales în afaceri, e de preferat să-ţi continui atitudinea prudentă, verificând în detaliu orice neclaritate, dar fără să te abaţi de la scopurile tale.

Peşti
Ar fi recomandat să ai alături parteneri stabili, care nu se abat de la înţelegerile făcute şi împreună cu care simţi că poţi face progrese palpabile. Sunt şanse bune să fie aşa, dar şi tu trebuie să ştii ce vrei. Există tendinţa de a acţiona impulsiv în ceea ce priveşte gestionarea banilor, aşa că încearcă să nu te lansezi astăzi în acţiuni speculative înainte de a cântări bine situaţia.

Astrolog Ana Ozsvath
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
____________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici! 

________________________________________

Te-ar putea interesa și
HOROSCOPUL TOAMNEI 2014
ZODIACUL ȚIGANILOR
Femeile SEXY ale zodiacului
Horoscop financiar pentru lunile iulie, august și septembrie 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
La ce vârstă începe fericirea? Află răspunsul, în funcție de zodia în care te-ai născut

×