x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Trei zodii vor profita la maximum de Luna Nouă din ianuarie

Trei zodii vor profita la maximum de Luna Nouă din ianuarie

de Moira Dună    |    07 Ian 2021   •   12:59
Trei zodii vor profita la maximum de Luna Nouă din ianuarie
Sursa foto: Hepta

Horoscop 2021. Ciclul lunar proaspăt care începe odată cu Luna Nouă din 13 ianuarie 2021 este unul dintre cele mai mistice. Aceasta se va petrece în semnul de pământ al Capricornului care îi oferă o semnificație serioasă, scrie bustle.com.

Ne vom putea face astfel planuri concrete pentru a ne putea atinge obiectivele și ne concentrăm pe probleme legate de securitatea materială și pe muncă, deci folosiți atmosfera astrală pentru a face demersuri orientate spre carieră, pentru noi proiecte profesionale sau pentru a vă organiza finanțele. 

Nu uitați însă că energia Capricornului este orientată spre succesul pe termen lung și prin urmare, această Lună Plină ne ajută să construim o bază solidă pentru viitor. 

Dacă aparțineți unuia dintre aceste semne, veți fi cel mai puțin afectați de Luna Nouă și veți avea o perioadă ușoară, de care însă veți putea profita la maximum.

Fecioară (23 august - 22 septembrie)

Energia Capricornului acestei îți activează cpragmatismul și hărnicia. Cu toate acestea, deoarece Luna Nouă se va afla în casa romantismului și a creativității, ar trebui să te pregătești și să te distrezi. Acum este momentul să  te dedici pasiunilor tale, indiferent dacă este o relație romantică în devenire, un proiect artistic distractiv sau un nou hobby. Cel mai bun mod de a folosi Luna Nouă este să te distrezi și să planifici modul în care îți poți aduce bucurie în acest an. 

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)

Este ușor pentru tine să în timpul acestei Luni Noi dar asta nu înseamnă că trebuie să dormi. Există un aflux de energie lunară care atinge sectorul banilor, ceea ce înseamnă că este un moment norocos pentru investiții. Și disciplina impusă de Capricorn te poate ajuta să îți alcătuiești un buget pe care să-l respecți. Combină sfaturile practice legate de bani cu o mentalitate de învingător și vei simți că meriți greutatea ta în aur, la propriu și la figurat. 

Pești (19 februarie - 20 martie) 

Începi anul 2021 la cote înalte, întrucât Luna Nouă îți va oferi noi începuturi pe casa prieteniei și a comunității. Vei găsi noi modalități de a te conecta cu echipa ta sau îți faci alte cunoștințe.  Este un moment minunat pentru a-ți dezvolta latura umanitară și să te implici mai mult prin acțiuni de voluntariat. Folosește motivația Capricornului pentru a pune în practică acest lucru.

 

×
Subiecte în articol: luna noua horoscop