Acordul mult așteptat între Airbus, Thales și Leonardo vizează crearea unei noi întreprinderi începând din 2027, sub rezerva aprobării de către autoritățile de reglementare europene, care s-au opus unor astfel de măsuri în trecut.
Noua entitate, al cărei nume nu a fost încă dezvăluit, va avea 25.000 de angajați în toată Europa și venituri anuale de 6,5 miliarde de euro, pe baza cifrelor din 2024, au declarat companiile într-un comunicat.
Airbus va deține 35%, iar Thales și Leonardo vor deține fiecare 32,5%, se arată în comunicat, care adaugă că entitatea va funcționa sub control comun, „cu o structură de guvernanță echilibrată”.
Discuțiile dintre cele trei grupuri aerospațiale au început anul trecut.
Cei mai importanți producători europeni de sateliți au concurat mult timp pentru a construi nave spațiale complexe pe orbita geostaționară, dar au fost afectați de apariția sateliților mici și ieftini pe orbita terestră joasă.
Directorii executivi ai celor trei companii au spus într-o declarație comună că fuziunea va ajuta guvernele să asigure „autonomia Europei în domeniul spațial strategic”.
(sursa: Mediafax)


