x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Google concediază angajaţii prea curioşi

Google concediază angajaţii prea curioşi

26 Noi 2019   •   22:10
Google concediază angajaţii prea curioşi

Google a concediat luni patru angajaţi acuzaţi că au consultat documente interne la care nu ar fi trebuit să aibă acces, provocând astfel nemulţumirea unora dintre colegii lor, care au văzut în această decizie o măsură de intimidare adoptată de gigantul din industria internetului cu scopul de a împiedica personalul angajat să se organizeze sau să înfiinţeze un sindicat, informează AFP.

Cei patru angajaţi concediaţi, supranumiţi imediat pe reţelele de socializare „Cei patru de Thanksgiving” - referire la tradiţionala sărbătoare celebrată în această săptămână în Statele Unite -, s-au remarcat de mai multe ori pentru criticile aduse companiei Google, acuzată de mai multe ori pentru comportamentul său faţă de hărţuirea sexuală şi pentru colaborarea cu serviciile de supraveghere online din China.

Decizia companiei are scopul „de a bloca orice tentativă de organizare în rândul salariaţilor”, au declarat mai mulţi angajaţi de la Google într-un mesaj publicat pe platforma Medium. Aceştia au fost coorganizatori, în 2018, ai unei greve, intitulată „Google Walkout For Real Change”, pentru a denunţa modul în care a fost administrată chestiunea hărţuirii sexuale în cadrul companiei.

Google a confirmat marţi pentru AFP o informaţie publicată de agenţia Bloomberg, potrivit căreia conducerea companiei a trimis luni un e-mail tuturor angajaţilor săi în care a explicat faptul că a concediat patru persoane care „au încălcat în mod clar şi de mai multe ori politicile noastre în materie de securitate a datelor”.

„O anchetă aprofundată a arătat că aceste persoane au efectuat deliberat căutări sistematice de documente şi activităţi desfăşurate de alţi salariaţi”, căutări care nu se încadrau în sfera propriilor funcţii, au adăugat reprezentanţii companiei Google în acelaşi comunicat.

Fără să precizeze identitatea salariaţilor concediaţi, Google a confirmat conţinutul acelui e-mail publicat de Bloomberg. Grupul american nu a dorit să facă alte comentarii pe această temă.

Una dintre persoanele vizate, Rebecca Rivers, a confirmat luni pe contul ei de Twitter că a fost demisă din funcţia pe care o ocupa. Ea a criticat mai ales faptul că Google a colaborat cu agenţia americană care gestionează imigraţia şi controlul la frontieră, acuzată de mai multe persoane de nerespectarea drepturilor omului.

Potrivit textului publicat de cei patru angajaţi pe platforma Medium, compania Google ar fi angajat o societate care încearcă să împiedice înfiinţarea de sindicate în cadrul grupului.

„Aproape în acelaşi moment, Google şi-a remodelat politicile pentru a face din simpla consultare a unor documente o infracţiune care poate să justifice o concediere”, a scris aceeaşi angajată în mesajul ei de pe Twitter.

„Această schimbare a politicilor interne constituia o scuză pentru a organiza represalii împotriva salariaţilor care încearcă să se organizeze, oferindu-i grupului Google un pretext pentru a-şi alege ţintele”, a adăugat ea.

Coaliţia angajaţilor din tehnologie a reacţionat pe Twitter, dând asigurări că această concediere a celor patru angajaţi „are scopul de a-i speria pe salariaţi”. „Nu-i lăsaţi să facă acest lucru”, au adăugat reprezentanţii săi.

Aceeaşi coaliţie a îndemnat celelalte companii să îi angajeze pe cei patru salariaţi concediaţi de Google.

Google, filială a trustului Alphabet, este din ce în ce mai criticată de angajaţii săi pentru chestiuni precum hărţuirea sexuală la locul de muncă şi participarea sa la licitaţii organizate de agenţii americane în domeniul apărării şi al imigraţiei.

În urmă cu un an, angajaţii Google au manifestat în faţa sediului general al companiei, aflat în Mountain View, şi în faţa altor birouri ale grupului pentru a protesta faţă de modul în care gigantul online american tratează chestiunea hărţuirilor sexuale.

Doi dintre cei patru salariaţi, care erau vizaţi deja de o măsură de suspendare, au participat vineri la un protest organizat în faţa filialei Google din San Francisco, potrivit companiilor mass-media americane.

Jeffrey Hirsch, profesor de drept la Universitatea Carolina de Nord şi fost avocat în Consiliul naţional pentru relaţii de muncă, consideră că Google s-ar putea confrunta cu probleme juridice dacă nu dă dovadă de o abordare coerentă faţă de alţi membri ai personalului angajat care au avut acelaşi comportament cu cel al celor patru salariaţi concediaţi.

„În caz contrar, Google va trebui cel mai probabil să îi reangajeze pe aceşti salariaţi şi să le plătească salariile”, a declarat el pentru Bloomberg.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: google