x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Bâlbâiala are doar cauze genetice

Bâlbâiala are doar cauze genetice

de Marina Constantinoiu    |    22 Feb 2011   •   15:09

O dizabilitate destul de frecventă - bâlbâiala – este o problemă care are cauze exclusiv genetice, şi nu legate de problemele afective sau de traumele emoţionale din copilărie, aşa cum, de exemplu, este prezentată în filmul “The King's Speech”, unul dintre marii favoriţi ai Oscarurilor, relatează The Telegraph, în ediţia sa online.

De cele mai multe ori, această dizabilitate de a pronunţa anumite sunete în procesul de comunicare verbală este pusă în mod greşit pe seama anxietăţii şi a problemelor psihologice manifestate în primii ani de viaţă, se arată în articolul citat. De altfel, paralela cu filmul candidat la Premiile Oscar merge inclusiv aici.

Conform unui nou studiu, însă, cauzele bâlbâielii sunt legate de moştenirea genetică, care face mai dificil controlul creierului asupra mecanismului de articulare a cuvintelor.

Această descoperire a fost prezentată la Washington, în cadrul Conferinţei Anuale a Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei şi ar putea duce la obţinerea unor tratamente care să vindece sau să amelioreze această stare.

Dr. Dennis Drayna, cercetător de la Institutul american pentru surditate şi alte dizabilităţi de comunicare (US National Institute on Deafness and Other Communication Disorders), coordonatorul acestui studiu, a descoperit cauzele genetice ale bâlbâielii după ce a studiat o serie de familii în care această deficienţă de comunicare s-a transmis de la părinţi la copii.
“Se pare că anumite gene provoacă bâlbâiala, această stare având astfel cauze de ordin fiziologic şi nu psihologic. Creierul este diferit la oamenii care se bâlbâie prin comparaţie cu cei care nu au aceste probleme de exprimare verbală”, explică el. Drayna a descoperit trei mutaţii genetice denumite GNPTAB, GNPTG şi NAGPA, care sunt comune la oamenii care se bâlbâie. El susţine că aceste gene sunt prezente din abundenţă în zonele creierului răspunzătoare de controlul musculaturii şi că pot distruge celulele nervoase. Distrugerea acestor celule nervoase poate duce la “blocarea parţială” a mecanismului vorbirii, subiectul ajungând să nu mai poată pronunţa anumite sunete şi începând să se bâlbâie.

×