x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Modulul de asolizare Schiaparelli s-a prăbuşit pe Marte (ESA)

Modulul de asolizare Schiaparelli s-a prăbuşit pe Marte (ESA)

21 Oct 2016   •   21:30
Modulul de asolizare Schiaparelli s-a prăbuşit pe Marte (ESA)
Sursa foto: Uwe Anspach/AP Employees sit in the contol center of the European Space Agency (ESA) in

Modulul european de asolizare Schiaparelli, parte a misiunii ExoMars 2016, s-a prăbuşit, miercuri, pe Marte, a anunţat vineri Thierry Blancquaert, din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), responsabilul misiunii acestui modul menit să testeze tehnologia de aterizare pentru alte misiuni la suprafaţa Planetei Roşii, informează AFP.

ESA, care a pierdut legătura cu modulul de două zile, a aflat ce s-a întâmplat cu acesta datorită unei fotografii realizate de sonda americană MRO (Mars Reconnaissance Orbiter), aflată pe orbita lui Marte.

Schiaparelli "a coborât cu o viteză mult mai mare decât era prevăzut pe solul lui Marte", a explicat Thierry Blancquaert.

Conform specialiştilor de la ESA, se pare că modulul Schiaparelli şi-a deschis prea devreme paraşuta şi şi-a aprins retromotoarele pentru un interval prea mic de timp, pe când se afla în cădere liberă prin atmosfera marţiană, nereuşind să încetinească suficient pentru o asolizare fără probleme.

Schiaparelli ar fi trebuit să asolizeze controlat, folosindu-se de frecarea cu atmosfera marţiană, retromotoare şi o paraşută pentru decelerare. La mai puţin de un minut înainte de a atinge solul marţian, centrul de control al misiunii a pierdut legătura cu modulul.

Asolizarea lui Schiaparelli ar fi reprezentat modalitatea de a testa tehnologia necesară pentru trimiterea unui alt rover pe Marte, ExoMars, care îşi va începe misiunea de căutare a eventualelor urme de viaţă în 2021 (lansarea va avea loc în 2020 în cea de-a doua fază a programului ExoMars).

Aceasta a fost cea de-a doua tentativă nereuşită a ESA de a asoliza un modul pe Marte. În 2003 Agenţia Spaţială Europeană a pierdut modulul de asolizare Beagle 2. Deocamdată, nicio altă entitate în afară de NASA nu a reuşit să desfăşoare cu succes o misiune la suprafaţa acestei planete.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Schiaparelli Modul de asolizare marte