x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Nervii plăcerii

Nervii plăcerii

15 Apr 2009   •   00:00

O echipă de cercetători a identificat un tip de fibre nervoase în piele care sunt implicate direct în mecanismul prin care organismul răspunde la plăcere. Potrivit unui studiu publicat în revista Nature Neuroscience şi citat de BBC, aceste fascicule nervoase transmit către creier mesajele corespunzătoare senzaţiei de plăcere care se declanşează doar dacă pielea este atinsă cu o anumită viteză: 4-5 centimetri pe secundă.



Realizat de cercetătorii de la Universitatea din Goteborg (Suedia) şi de la Universitatea din Carolina de Nord (SUA), studiul a luat în colimator 20 de voluntari. Oamenii de ştiinţă spun că rezultatele studiului pot ajuta la o mai bună înţelegere a modului în care atingerile contribuie la menţinerea relaţiilor interumane. Cercetătorii care au efectuat studiul au încercat să înţeleagă plăcerea şi au testat modul în care voluntarii reacţionează atunci când pielea de pe unul dintre antebraţe a fost atinsă, la viteze diferite. Astfel au fost identificate fasciculele nervoase de tipul „C-tactil" care se activau în momentul în care voluntarii spuneau că simt o senzaţie plăcută. Dacă mângâierile erau prea rapide sau prea lente faţă de viteza normală, atingerea nu era plăcută, iar fasciculele nervoase nu se activau.

Specialiştii au descoperit că fasciculele nervoase de tipul „C-tactil" sunt prezente doar în porţiunile acoperite cu păr şi că ele nu există în zona palmelor. Pe de altă parte, viteza de atingere considerată de voluntari ca fiind plăcută este exact aceeaşi folosită de o mamă pentru a-şi consola bebeluşul atunci când plânge sau de oamenii care îşi arată afecţiunea pentru partener.

Cercetătorii consideră că acest proces face parte din mecanismele evolutive care susţin relaţiile dintre adulţi sau dintre părinţi şi copii. (M.P.)

×
Subiecte în articol: medica