x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O broască și un șarpe au făcut pagube de 16 miliarde de dolari în 36 de ani

O broască și un șarpe au făcut pagube de 16 miliarde de dolari în 36 de ani

29 Iul 2022   •   11:30
O broască și un șarpe au făcut pagube de 16 miliarde de dolari în 36 de ani
Sursa foto: pixabay.com

Două specii invazive au făcut pagube de peste 16 miliarde de dolari în întreaga lume, potrivit unui studiu citat de BBC.

Oamenii de știință care au contabilizat pagubele economice provocate de dăunătorii invazivi din întreaga lume au descoperit că două specii sunt responsabile pentru mai multe daune decât oricare alta. Broasca taurină americană și șarpele de copac brun au provocat împreună daune globale de 16,3 miliarde de dolari începând cu 1986.

Pe lângă daunele ecologice, broaștele și șerpii din cele două specii au distrus culturi agricole și au provocat întreruperi costisitoare de energie electrică.

În Scientific Reports, oamenii de știință au anunțat că șarpele brun este responsabil pentru pagube în valoare totală de 10,3 miliarde de dolari, în parte ca urmare a răspândirii necontrolate pe mai multe insule din Pacific.

În Guam, unde reptila a fost introdusă accidental de pușcașii marini americani în secolul trecut, populația actuală de șerpi provoacă întreruperi masive de energie electrică, deoarece se strecoară pe firele electrice. Mai mult de două milioane de șerpi bruni populează micuța insulă din Pacific.

În Europa, explozia numărului de broaște taurine americane a necesitat programe de gestionare costisitoare. Pentru a preveni răspândirea amfibianului, care poate crește până la 30 centimetri în lungime și o jumătate de kilogram, oficialii au fost nevoiți să instaleze garduri scumpe în jurul locurilor de reproducere cunoscute.

Un studiu mai vechi al UE, citat de autori, a arătat că împrejmuirea a doar cinci iazuri pentru a împiedica evadarea amfibienilor a costat oficialii germani 270 000 de euro. Se spune că amfibianul mănâncă aproape orice, inclusiv alte broaște taurine.

O altă specie de broască a fost acuzată că a provocat daune economice într-un mod diferit: se crede că prin cântecul de împerechere extrem de puternic s-a ajuns la o scădere a valorii proprietăților în zonele învecinate.

Autorii studiului speră că descoperirile lor vor încuraja oficialii să investească mai mult în controlul dăunătorilor și în alte măsuri de biosecuritate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: broasca