Paradoxuri cu ouă şi sticle

Convinge-te de legile nevăzute ale fizicii, amuză-te pentru câteva minute cu prietenii sau fă o vrajă pentru copilul tău. I se va părea fascinant.

Se dă, prin definiţie, un frigider cu suport pentru ouă. Se alege, indiferent de culoare, oul necunoscut, de mărime medie, de preferat expirat, pentru a face cu această ocazie curăţenie în frigider şi se pune la fiert.  În continuare se va căuta în acelaşi frigider, sau pe lângă coşul de gunoi o sticlă de nectar de fructe, nu prea mare, de preferat goală şi din sticlă, plasticul s-ar putea să îţi provoace necazuri. Important e să aibă diametrul gurii lat, astfel încât oul, fiert şi decojit, să stea ca într-un suport. Mai ai nevoie de o bucată de ziar sau un şerveţel şi un chibrit. Aprinde hârtia, arunc-o în sticlă, apoi aşază oul decojit pe post de capac şi urmăreşte ce se întâmplă.

FENOMENUL. Probabil nu te aştepţi, dar oul se va strecura de bună voie şi nesilit (a se citi “neîmpins”) de nimeni pe gura sticlei, după ce se va stinge flacăra. Nu-ţi rămâne decât să încerci să îl scoţi fără să îl sfărâmi, rămâne de văzut dacă îţi dai seama cum.

Explicaţia “paradoxului” ţine doar de puţină fizică elementară. Iniţial, aerul din sticlă are aceeaşi presiune cu cel de afară. Hârtia aprinsă încălzeşte aerul din sticlă, acesta se dilată, apoi se stinge din cauza lipsei de oxigen. Prin răcire se contractă şi provoacă scăderea presiunii mai mult decât a celei din exterior. Concluzia este că, deşi se poate crede că este absorbit în interior, oul este pur şi simplu împins de presiunea exterioară sticlei.

VARIAŢIE. Dilatarea aerului din sticlă, din nou, prin încălzire, va determina procedeul invers, mărirea presiunii care va împinge oul, şi îl va scoate din sticlă, ce-i drept ceva mai lunguieţ. Nu crezi? Întoarce sticla cu gura în jos, astfel ca oul să stea la “ieşire”, pune mâna pe un feon dat pe aer cald şi aşteaptă ca presiunea să îşi facă treaba. După un timp poţi aşeza normal recipientul, continuând să îl încălzeşti.