x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Regretele şobolanului! Cercetătorii au studiat sentimentele pe care le avem în comun cu rozătoarele

Regretele şobolanului! Cercetătorii au studiat sentimentele pe care le avem în comun cu rozătoarele

09 Iun 2014   •   15:48
Regretele şobolanului! Cercetătorii au studiat sentimentele pe care le avem în comun cu rozătoarele

Şobolanii sunt capabili să simtă regret cu privire la acţiunile lor, un sentiment despre care se credea până în prezent că îi afectează doar pe oameni..

Pentru a studia viaţa afectivă a şobolanilor, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota, din SUA, au inventat un test numit: "Coada la restaurant".

"Este ca atunci când aştepţi la coadă, la un restaurant. Dacă la restaurantul chinezesc la care vrei să mănânci coada este prea lungă, poţi să renunţi şi să mergi la un restaurant indian de peste drum, chiar dacă îţi place mai mult mâncarea chinezească decât cea indiană", a explicat profesorul David Redish, care a coordonat studiul.

După acelaşi sistem, şobolanii testaţi au avut de ales între un fel de mâncare pe care îl apreciază, dar pentru care era necesar să aştepte o perioadă mai îndelungată şi un alt fel de mâncare, mai puţin gustos, dar care era disponibil în mai scurt timp.

Cercetătorii au constatat că majoritatea şobolanilor au preferat să aştepte mâncarea preferată, iar cei care au ales opţiunea hranei mai puţin gustoase, dar disponibilă mai repede, s-au oprit des în drum, contemplând locul în care mâncarea bună ar fi urmat să fie livrată.

Profesorul Redish spune că studiul a fost făcut în aşa fel încât să se poată face deosebirea între regret şi dezamăgire.

"Regretul este recunoaşterea faptului că tu ai făcut o greşeală, că dacă ai fi acţionat altfel, ţi-ar fi fost mai bine. Partea dificilă a fost să separăm acest sentiment de cel al dezamăgirii, adică atunci când ceea ce primeşti nu este la fel de bun ca lucurul la care te aşteptai. Cheia a fost să lăsăm această alegere la latitudinea şobolanilor", a spus profesorul.

Studiul, publicat în revista "Nature Neuroscience", arată că nu doar oamenii sunt capabili de sentimente complexe.

"La oameni, partea creierului numită cortex orbitofrontal este cea care se activează atunci când simţim regretul. Am descoperit că atunci când şobolanii îşi dădeau seama că au făcut o grelşeală, aceaşi parte a creierului se activa şi la ei", spune profesorul.

"Ceea ce este interesant este că se activa cortexul orbitofrontal la şobolani doar atunci când îşi dădeau seama ce ar fi trebuit să facă, nu când erau dezamăgiţi de ceea ce primeau. Acest lucru are sens, pentru că regret simţi nu când primeşti ceea ce nu doreşti, ci când nu ai făcut ceea ce e necesar pentru a primi ce doreşti", spune profesorul. 

×
Subiecte în articol: sobolani studiu regret dezamagire