Vizitaţi de extratereştri

Un muzeu care aparţine de Universitatea New Hampshire din Statele Unite a expus recent mii de obiecte ciudate. Este vorba de piese de îmbrăcăminte aparţinând primei familii de americani răpiţi de extratereştri, documente, mărturii scrise, precum şi mulaje ale unor omuleţi veniţi din spaţiu, dar şi înregistrări ale victimelor aflate sub influenţa hipnozei.

În zorii zilei de 20 septembrie 1961, soţii Betty şi Barney Hill se întorceau acasă dintr-o excursie de câteva zile la Cascada Niagara şi la Montreal. Şoseaua pe care circulau trecea prin Munţii White. În negura nopţii, o lumină puternică s-a aprins pe cer. Betty a crezut că este o stea căzătoare, dar obiectul a continuat să zboare, aşa că a bănuit că este un satelit de comunicaţii. L-a rugat pe soţul său să oprească maşina pentru a observa, prin binoclu, punctul de pe cer.

O LUMINĂ JUCĂUŞĂ. În timp ce maşina rula cu viteză redusă înspre Cheile Franconia, Barney a cedat la rugăminţile soţiei, a oprit maşina, a scos din torpedou un pistol în caz de urgenţă şi a coborât. Betty nu a ieşit, dar a urmărit obiectul aflat la circa 30 de metri deasupra automobilului - a văzut cum lumina colorată din jurul lui îşi schimba culoarea, dar şi cum se rotea şi "alerga" de colo-colo, ca şi când ar fi scăpat de sub control. Discul se apropia încet, apoi se îndepărta cu o viteză uluitoare. A repetat această mişcare de mai multe ori. Soţii Hill aveau în faţă un aparat zburător cu formă de farfurie zburătoare, două rânduri de geamuri şi o lumină albastru deschis spre alb foarte strălucitor. În tot acest timp, Barney a privit, prin binoclu, straniul disc. Când obiectul s-a îndepărtat de maşină, dar s-a apropiat mai mult de sol, plutind uşor deasupra unui câmp din apropiere, Barney l-a urmat. Omul a văzut mai multe siluete la geamurile farfuriei. Se afla la circa 15 de metri de discul plutitor şi simţea că ceva sau cineva îl ţinea neclintit şi îi şoptea că nu trebuie să părăsească acel loc, că trebuie să privească în continuare. Într-o clipită, acele creaturi stranii cu ochi lunguieţi au dispărut din câmpul vizual al pământeanului şi s-au îndreptat cu repeziciune înspre un fel de tablou de comandă aflat la bordul navei. Un singur umanoid a rămas pe loc, fixându-l pe Barney cu privirea.

DOUĂ ORE LIPSĂ. Dintr-o dată, discul plutitor s-a învăluit într-o lumină roşiatică. Îngrozit, omul a luat-o la fugă spre maşină, s-a urcat şi a apăsat acceleraţia. După câţiva kilometri, cei doi au auzit un sunet metalic şi au adormit. S-au trezit două ore mai târziu, la aproximativ 80 de kilometri sud faţă de punctul în care se aflau înainte să adoarmă. Nu-şi aminteau ce se întâmplase în cele două ore. Când au ajuns acasă, la Portsmouth, soţii Hill au observat cu stupoare că rochia lui Betty fusese sfâşiată, ceasurile de la mâini stătuseră, o lentilă a binoclului era spartă, iar pe caroserie fuseseră desenate 12-18 cercuri concentrice de mărimea unei monede. Ceasul de perete din casa lor indica ora 5 dimineaţa. Ajunseseră cu aproximativ două-două ore şi jumătate mai târziu decât estimaseră iniţial.

Betty şi Barney nu îşi aminteau ce s-a întâmplat în cele două ore care nu ieşeau la socoteală. Era ca şi când o frântură din memoria lor fusese ştearsă. Mai târziu, ei au povestit familiei şi unor responsabili militari de la baza aeriană Pease despre ciudăţeniile observate la întoarcerea la Portsmouth. Nu au vrut ca experienţa lor să ajungă în presă. Le era teamă să nu fie discreditaţi de opinia publică. Aşa că au ţinut totul secret, chiar şi visele ciudate pe care Betty le avea - visa mai mulţi umanoizi care o târau înspre o navă extraterestră, unde era supusă la examinări medicale. Visa că avea un ac în abdomen. Visa o hartă stelară.

"O, DOAMNE, CE E ASTA?" Trei ani mai târziu, în 1964, soţii Hill au fost supuşi unor şedinţe de hipnoză regresivă, în timpul cărora Barney a povestit, îngrozit, despre întâlnirea sa de gradul al treilea. "Mi-am spus: . Am luat-o la fugă spre maşină strigând că urmau să ne captureze, deşi nu puteam să nu mă întreb de ce ne vroiau pe noi", îşi amintea Barney, în timpul hipnozei. Bărbatul şi-a mai amintit că, după ce a fost răpit, ceva sau cineva îi spunea să nu-şi deschidă ochii. În timpul şedinţelor de hipnoză, Betty a povestit cum humanoizii au aşezat-o pe un fel de masă şi au încercat "să-i verifice sistemul nervos". "Vroiau să vadă ce diferenţe sunt între sistemul meu nervos şi sistemul lor nervos", povesteşte femeia hipnotizată. Îşi aminteşte cum i-au introdus ace lungi în trup şi în cap şi cum i-a spus unuia dintre omuleţi că nimeni nu va crede că experienţa aceea era veridică. "I-am spus: <>. A râs şi m-a întrebat ce fel de dovadă vreau. <>. Mi-a spus să mă uit în jur că poate găsesc ceva cu care să plec de pe nava extraterestră. Am găsit o carte mare şi l-am întrebat dacă pot să o iau. Mi-a spus să mă uit în ea şi am văzut pagini cu un scris <>. I-am spus că vreau cartea, am luat-o şi am fost mulţumită. I-am spus că nu am văzut niciodată o asemenea carte şi că voi încerca să o desluşesc. Apoi l-am întrebat de unde vine şi el m-a întrebat dacă ştiu ceva despre Univers. Mi-a arătat o hartă pe un perete, o hartă cum nu mai văzusem niciodată. Nu era pătrată, avea lungime şi adâncime. Erau multe puncte şi multe linii care legau aceste puncte. Era şi un cerc mare şi foarte multe linii ieşeau din el şi se îndreptau spre un alt cerc mai mic. (...) M-a întrebat dacă ştiu unde se află Pământul pe harta aceasta. I-am spus că nu ştiu şi m-a întrebat cum poate să-mi spună de unde provine dacă eu nu ştiu unde mă aflu". În cadrul aceleiaşi şedinţe (pe care o puteţi asculta în filmele prezentate la finalul acestui text, în partea a treia şi a patra), Betty mai spune că ceilalţi umanoizi, cu care ea nu schimbase "nici o vorbă", i-au refuzat dorinţa de a pleca de nava stelară cu respectiva carte. "I-am spus (interlocutorului de mai-nainte) că sunt supărată, că îmi promiseseră că pot avea cartea, că altfel nu pot demonstra lumii întregi că am avut această întâlnire. I-am spus că nimeni nu va crede, iar el mi-a răspuns că tocmai asta este ideea, că ei (ceilalţi umanoizi) nu vroiau să plec cu această carte", îşi aminteşte femeia.

COLECŢIA FAMILIEI HILL. În 1965, experienţa terifiantă a soţilor Hill a ajuns în presă, fără permisiunea prealabilă a celor doi. Povestea lor a făcut înconjurul lumii, iar zece ani mai târziu, s-a turnat un film de televiziune bazată pe întâmplarea pe care au trăit-o cei doi americani. "Din punct de vedere cultural, această poveste crează un impact extraordinar, indiferent ce părere are publicul despre ea", spune David Watters, director al unui centru cultural din cadrul Universităţii din New Hampshire.

Barney a murit în 1969, iar soţia sa s-a stins din viaţă în 2004. Ei au fost primii oameni despre care se ştie că au fost răpiţi de extratereştri. Bety credea în extratereştri, iar din perspectiva experienţei prin care a trecut în 1961, femeia a devenit una dintre cele mai cunoscute voci în cercetarea vieţii extraterestre. În memoria acestui cuplu, Universitatea din New Hampshire a deschis, luna aceasta, expoziţia intitulată "Colecţia Betty şi Barney Hill". Vizitatorii pot vedea aici rochia pe care Betty a purtat-o în noaptea răpirii şi care este ruptă în două locuri, jurnale, corespondenţa familiei, ziare ale vremii, fotografii, înregistrări din timpul şedinţelor de hipnoză şi documente, precum şi un mulaj al unuia dintre umanoizii cu care cei doi americani s-au întâlnit şi pe care Betty şi Barney l-au numit "Junior".  


FILM (în engleză)