Apple a scos pe piaţă HomePod, boxa inteligentă care o ascunde pe Siri înăuntru, scrie The Independent.
Boxa a fost introdusă prima dată vara trecută, când Apple a spus că va fi lansată la sfârşitul anului. Cu toate acestea, boxa HomePod a trebuit să fie amânată, iar, în cele din urmă, a fost scoasă pe piaţă.
Aproape orice competitor major Apple, inclusiv Google şi Amazon, au scos propriile boxe inteligente, însă Apple vrea să se situeze cu un pas în faţă prin calitatea sunetului.
Într-o primă fază, boxa a fost scoasă pe piaţă în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Australia. Urmează să apară în Franţa, Germania şi Canada în primăvară şi, ulterior, în alte părţi ale lumii.
Odată cu lansarea boxei HomePod, au apărut şi primele tutoriale legate de utilizarea acesteia.