Potrivit oficialilor Asesoft, contextul actual este favorabil fuziunilor şi achiziţiilor.
"În primele două trimestre, piaţa a avut scăderi lunare de circa 65% faţă de aceleaşi perioade ale anului trecut. Acum tendinţa de scădere a început să se diminueze. Estimez că în luna ianuarie piaţa va avea o creştere de 1%, chiar 10% faţă de prima lună a anului curent. Cred că în 2010 piaţa va creşte cu 10%", a declarat azi Iulian Stanciu, director general Asesoft, prezent la Cluj la deschiderea unui show-room eMAG.
"Aceasta este o perioadă propice pentru achiziţii sau fuziuni, cea dintre RHS Company şi Tornado este o mişcare naturală, pentru noi este binevenită, este o provocare", a spus Stanciu citat de Mediafax. În 2008, conform estimărilor directorului general al companiei, Asesoft a avut pe piaţa de distribuţie IT o cotă de 15%. Stanciu a adăugat că, în pofida dificultăţilor de pe piaţa de distribuţie IT, generate de criza economică, Asesoft estimează că va obţine profit în acest an.
"eMag estimează pentru acest an vânzări de 66 milioane euro şi obţinerea unui profit, după ce în primul semestru vânzările s-au ridicat la 25 milioane euro", a mai spus Asesoft Distribution deţine ţine 51% din acţiunile magazinului online.
Pe piaţa de retail IT, conform directorului general al eMag, Bogdan Vlad, magazinul online are o cotă de 12%.
În prezent, site-ul magazinului online are zilnic o medie de 80.000 de vizitatori unici şi primeşte circa 2.000 de comenzi.
eMag mai deţine showroom-uri în Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti.
Citește pe Antena3.ro