Compania chineză Oppo lansează săptămâna viitoare primul smartphone cu cameră foto rotativă, modelul N1. De asemenea, teminalul permite opţiunea între două platforme software Android 4.2.2 sau Cyanogen Mod (bazată tot pe Android). În plus, există o porţiune tactilă şi pe partea posterioară, aşa că nu mai acoperi ecranul cu degetul la navigări.
Preţurile pentru distribuţia internaţională sunt la nivelul de 599 dolari/449 euro, anunţă gsmarena.com.
N1 funcţionează în reţele 3G şi este echipat cu procesor quad core Krait la 1.7GHz, cu memorie RAM 2GB, chipset grafic Adreno 320. Ecranul este 5.9 inci, Super IPS, cu o densitate a pixelilor de 373 ppi. Camera foto, de 13MP, se poate roti la 206 grade. Filmează HD la 1080p/30cps.
Are doar stocare internă (16/32GB) iar bateria este de 3610 mAh (neînlocuibilă). Asigură conectivitate WiFi, NFC, Bluetooth 4.0. Un accesoriu care poate fi prins la inel de chei, de exemplu, poate comunica cu terminalul, graţie tehnologiei Bluetooth (O-Click control).
Carcasa este din aluminiu şi policarbonat, greutate total a modelului Oppo N1 fiind de 260 grame.