Platforma Wave (“Val”) combină email, messenger, editare şi devine publică de astăzi, dar pe bază de invitaţii.
Google descrie Wave drept forma în care ar trebui să arate serviciul de email dacă ar fi inventat astăzi. Conturi de Wave sunt disponibile pentru 100.000 de invitaţi, fiecare dintre aceştia putând transmite mai departe invitaţii pentru maximum 5 persoane.
Platforma este open source, ceea ce înseamnă că orice poate contribui cu noi aplicaţii.
Dezvoltatorii din spatele Wave îl consideră “unealtă de comunicare şi colaborare”
“Ne uimeşte faptul că emailul încă este principala formă de comunicare pe net, ceea ce este remarcabil ţinând cont de faptul că este o tehnologie cu o vârstă de 20 de ani”, a declarat, pentru BBC, Lars Rasmussen care împreună cu fratele său Jens este creierul Google Maps.
Printre funcţii se află şi aceea de “tastare în timp real”. Cu alte cuvinte, într-un dialog IM, se pot vedea literele celuilalt, pe măsură ce scrie ceva. DeşI crede că poate fi deranjant, Rasmussen e convins că poate aduce rapiditate în comunicare. Din fericire, dezvoltatorii lucrează şI la opţiunea de a bloca acestă opţiune de editare.
Nu lipseste nici editarea în stilul wiki, nici expedierea fotografiilor precum în Yahoo Messenger.
Wave este compatibil direct cu majoritatea browser-elor. Pentru Interner Explorer însă e nevoie de un plug-in (Chrome Frame), dar Microsoft nu recomandă instalarea acestui plug-in, din motive de securitate.
În ceea ce priveste codul pentru Wave, acesta e scris in HTML 5.
Citește pe Antena3.ro