Orange va investi 30 milioane euro în site-ul de video sharing Dailymotion, având ca ţintă triplarea vânzărilor platformei în următorii trei ani, la aproximativ 100 milioane euro, a declarat directorul general al grupului francez, Stephane Richard, citat de Les Echos. În luna mai, vânzarea unei participaţii de 75% la Dailymotion către Yahoo a eşuat, după opoziţia guvernului francez.
Richard a afirmat, potrivit Les Echos, că Orange nu mai ia în calcul vânzarea site-ului, deşi mai multe companii şi-au exprimat interesul după prăbuşirea înţelegerii cu Yahoo.
Dailymotion va face aproximativ 60 de angajări, majoritatea în Franţa, şi va deschide reprezentanţe în Spania, Japonia, Canada şi Brazilia în cadrul unui plan de extindere, a declarat şeful Orange.
Vezi mai multe detalii