x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Racheta "Helen", din nou la Marea Neagră

Racheta "Helen", din nou la Marea Neagră

de Alexandru Radescu    |    04 Aug 2010   •   00:00

Programată iniţial pentru o lansare în luna noiembrie a anului trecut, racheta românească "Helen 2" este la Marea Neagră pentru o nouă tentativă de zbor suborbital.  

Dezvoltată de Asociaţia Română de Aeronautică şi Cosmonautică, "Helen" face parte din competiţia "Google Lunar X Prize" care are ca scop trimiterea pe Lună a unui dispozitiv care să transmită date pe Pământ, premiul fiind de 30 de milioane de dolari.

"Helen 2" este un sistem suborbital format dintr-un balon cu heliu ce transportă un vehicul rachetă în două trepte şi sarcina utilă European Lunar Lander. Sarcina utilă este o capsulă presurizată ce transportă avionică: accelerometre, camere video, sisteme de urmărire prin satelit etc.

Echipa tehnică va descărca treptele rachetei pe suprafaţa mării, unde aceasta va fi alimentată cu apă oxigenată de la bordul navei "Constanţa". Se va umfla apoi balonul, care va fi poziţionat şi ancorat în pupa navei. Ascensiunea balonului va dura o oră, până la altitudinea de 14.000 m. La altitudinea menţionată, se va comanda desprinderea vehiculului de balon şi pornirea motorului rachetă al primei trepte. Acesta va accelera vehiculul până la viteza de 420m/s şi altitudinea de 21.000 m. După consumarea combustibilului primei trepte, treapta a doua va fi pornită şi va accelera vehiculul timp de încă 40 s, până la viteza de 1200 m/s şi altitudinea de 34.000 m. Va urma imponderabilitatea, până la reintrarea în atmosferă. De la această altitudine, vehiculul va urca inerţial, până la altitudinea de 80.000 m.

Urmează reintrarea în atmosfera terestră şi recuperarea de către navă a treptelor rachetei, a capsulei cu echipamente şi a balonului. Toate aceste elemente sunt prevăzute cu dispozitive radioemiţătoare şi echipamente de urmărire prin satelit.

Lansarea rachetei, în largul Mării Negre, este prevăzută pentru perioada 3-5 august, într-un moment favorabil din punct de vedere meteorologic.

×
Subiecte în articol: observator