x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget SOFTWARE / Editoare foto pentru desktop, dar şi în online

SOFTWARE / Editoare foto pentru desktop, dar şi în online

de Mihai Manole    |    03 Noi 2008   •   00:00
SOFTWARE / Editoare foto pentru desktop, dar şi în online

Afluenţa de imagini digitale este însoţită de o mulţime de noi aplicaţii puse la dispoziţia utilizatorilor pentru a prelucra şi a se folosi de fotografii cât mai ingenios cu putinţă. Înainte să ajungă într-un album (sau într-o ramă digitală), pozele sunt acum trecute prin soft-uri care le ajustează conform preferinţelor utilizatorilor.



Microsoft a lansat de curând o nouă aplicaţie desktop, care permite utilizatorilor să dea frâu liber fanteziei atunci când vine vorba de prelucrarea fotografiilor. Mai precis, AutoCollage 2008, aşa cum se numeşte programul, este un instrument de combinare a pozelor pentru realizarea de colaje, după cum îi spune şi numele.

Programul foloseşte tehnici de recunoaştere a obiectelor şi de detecţie a chipurilor şi este capabil să identifice autonom părţile interesante ale fotografiilor, evident flexibilitatea criteriilor de definire a noţiunii de interesant fiind limitată de statutul său de program computerizat.

Cele mai importante aspecte în funcţie de care soft-ul alege imaginile considerate potrivite sunt orientarea către scene reprezentative, cum ar fi concentrarea pe grupurile sau persoanele existente în cadre, evitarea duplicatelor, combinarea imaginilor într-o manieră în care contururile să nu fie vizibile şi tranziţia de la una la alta să fie cât mai naturală.

PE MOBIL
O aplicaţie din aceeaşi categorie a fost recent lansată şi pentru iPhone. Este vorba despre Light Table, un program conceput pentru gadgetul Apple, care permite utilizatorilor să pro­fite de interfaţă touchscreen a telefonului şi pentru realizarea de colaje prin simple gesturi pe ecranul tactil al iPhone-ului.

VECHIUL DIGITAL
Pasionaţii de antichităţi care ţin însă pasul cu era digitală vor găsi poate folositoare câteva metode de a da un aer vechi fotografiilor recente. Dacă nu se pot bucura de un birou din secolul al XVIII-lea şi se mulţumesc doar cu vizitarea magazinelor de specialitate, pot în schimb să aibă pe biroul lor o fotografie cu aspect "vechi" prin câteva prelucrări pe calculator.

Daca Photoshop-ul este la îndemână, din două-trei click-uri de mouse poza e gata. Primul pas ar fi să dăm un aspect mai granulat imaginii, în ton cu performanţele tehnologiei din timpurile căreia pare că aparţine fotografia la sfârşit. Pentru asta e folosită comanda "Add Noise", din meniul "Filter". Apoi scăpăm de culori şi trecem în alb-negru, cu setarea saturaţiei la minim, în meniul "Image/Adjustments/Hue/Saturation". Asta ar cam trebui să ducă la rezultatul dorit.

Şi dacă Photoshop-ul nu este la îndemâna oricui, nu e nici o problemă. Se poate şi mai simplu. E nevoie doar de internet. La adresa http://labs.wanokoto.jp/olds veţi găsi o soluţie foarte accesibilă. Daca treceţi peste faptul că este un site în japoneză, vă veţi da seama că interfaţa prezintă un buton de browse şi unul de upload prin care vă încărcaţi fotografia dorită, care va fi apoi transformată automat în echivalenta ei veche.

PE NET
Pentru prelucrări rapide ale fotografiilor există instrumente online care nu necesită instalări adiţionale de programe şi permit utilizatorilor să îşi prelucreze imaginile direct în browser. Exemple din această categorie sunt la www.picnik.com sau http://pixenate.com, unde pot fi găsite şi o serie de opţiuni din categoria "fun effects" pentru realizarea rapidă de modificări amuzante ale unei imagini.
Timp să avem că industria poduce de toate.

×
Subiecte în articol: IT