x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Taxe grele pentru operatorii mobili, în Grecia

Taxe grele pentru operatorii mobili, în Grecia

19 Apr 2011   •   17:07

Guvernul elen pregăteşte o taxă specială în valoare totală de 270 de milioane de euro pentru înnoirea, în această vară, a licenţelor operatorilor de telefonie mobilă din Grecia (Cosmote, Vodafone şi Wind) au declarat surse apropiate situaţiei, pentru cotidianul local Ekathimerini.

Informaţia a determinat o reacţie dură din partea celor trei companii de telefonie mobilă, care, deşi au admis că Ministerul de Finanţe de la Atena are nevoie rapidă de bani, susţin că taxa nu ar trebui să fie impusă sub forma unei singure plăţi, mai ales în contextul actual.

Vodafone s-a confruntat cu o taxă specială şi în Ungaria, unde guvernul a introdus "impozite de criză" în domeniile telecom, retail şi energie, pentru a obţine venituri suplimentare necesare reducerii deficitului bugetar.

×
Subiecte în articol: grecia telecom taxe pentru operatori