x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Un gigant din lumea electronicelor pleacă la shopping cu 39 de miliarde de dolari

Un gigant din lumea electronicelor pleacă la shopping cu 39 de miliarde de dolari

06 Noi 2013   •   18:02
Un gigant din lumea electronicelor pleacă la shopping cu 39 de miliarde de dolari

Samsung Electronics are la dispoziţie 39 de miliarde de dolari în numerar şi intenţionează să aplice o politică de achiziţii mai agresivă decât până acum, pentru a se dezvolta dincolo de domeniul principal de activitate, cel al electronicelor de consum, de teamă că piaţa sa se apropie de saturaţie.
Producătorul smartphone-urilor Galaxy va fi mai agresiv în tranzacţii, după ce din 2010 a cheltuit 1 miliard de dolari investind în 14 companii, a declarat miercuri directorul financiar, Lee Sang Hoon, la o întâlnire a conducerii grupului cu analiştii organizată la Seul, transmite Bloomberg, preluat de Mediafax.ro.

Samsung analizează totodată stabilirea dividendelor la 1% din preţul mediu al acţiunilor, ceea ce ar putea dubla încasările investitorilor.

Cel mai mare producător de smartphone-uri, televizioare şi cip-uri de memorie la nivel mondial a organizat prima întâlnire a conducerii cu analiştii după 2005, pe fondul temerilor că segmentele pe care operează se apropie de nivelul maxim, în condiţiile în care producătorii low-cost din China exercită presiuni asupra preţurilor.

Acţiunile Samsung se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii cinci ani, din cauza creşterii dependenţei companiei de smartphone-uri. Analiştii anticipează încetinirea creşterii pe piaţa smartphone-urilor, chiar dacă unul din patru astfel de aparate comercializate la nivel mondial aparţin Samsung.

"Vom extinde strategia de fuziuni şi achiziţii, pentru a urmări oportunităţi într-o gamă variată de domenii. Compania vrea ca operaţiunile actuale să devină mai competitive, dar şi să profite de noi oportunităţi de dezvoltare viitoare", a spus Lee Sang Hoon.

 

×