x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech UE pregătește acuzații împotriva Meta 

UE pregătește acuzații împotriva Meta 

10 Noi 2022   •   09:40
UE pregătește acuzații împotriva Meta 

Autoritățile de reglementare din UE pregătesc acuzații împotriva Meta, compania mamă a Facebook, în legătură cu utilizarea datelor clienților și cu legarea serviciului său de anunțuri clasificate de rețeaua de socializare, au declarat surse familiarizate cu această chestiune, scrie Reuters

Comisia Europeană, care poate impune amenzi de până la 10% din cifra de afaceri globală a unei companii pentru încălcări ale normelor antitrust și Meta au refuzat să comenteze.

Comisia a început o investigație asupra companiei în luna iunie a anului trecut. Agenția britanică pentru concurență a început, de asemenea, o anchetă în aceeași zi.

În ultimele luni, Comisia le-a cerut rivalilor Meta să elimine informațiile confidențiale din documentele pe care le prezintă autorității de reglementare. În mod obișnuit, acesta este precursorul trimiterii de către Comisie către companiile investigate a unei comunicări de obiecții care detaliază ceea ce consideră a fi practici anticoncurențiale.

Activitatea de anunțuri clasificate a Meta, denumită Facebook Marketplace, a fost lansată în 2016 și este utilizată în 70 de țări pentru a cumpăra și vinde articole.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: meta acuzatii ue