x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Vodafone şi Digi s-au înţeles să cumpere împreună Telekom România Mobile de la OTE

Vodafone şi Digi s-au înţeles să cumpere împreună Telekom România Mobile de la OTE

de Redacția Jurnalul    |    31 Oct 2024   •   09:59
Vodafone şi Digi s-au înţeles să cumpere împreună Telekom România Mobile de la OTE

Vodafone România va deveni parte din tranzacţia de achiziţie a Telekom România Mobile (TKRM) alături de rivalii de la Digi. Anunţul a fost făcut joi dimineață, pe Bursa din Atena, relatează Ziarul Financiar.

Una dintre cele mai întortocheate tranzacţii din istoria pieţei locale de telecomunicaţii, vânzarea operaţiunilor Telekom, a luat o întorsătură cu totul neaşteptată: Vodafone România va deveni parte din tranzacţia de achiziţie a Telekom România Mobile (TKRM) alături de rivalii de la Digi, cele două companii urmând să-şi împartă între ele, după o structură care deocamdată nu este publică, activele TKRM: abonaţii persoane fizice şi juridice, clienţii cu cartele preplătite, licenţele pentru spectrul radio, infrastructura de comunicaţii (turnuri, antene etc) dar şi echipa de angajaţi ai operatorului.

Anunţul a fost făcut în urmă cu câteva momente pe Bursa din Atena. „ OTE anunţă că a intrat în negocieri de vânzare a Telekom România Mobile cu Digi şi Vodafone România”, conform documentului.

Subsidiara locală a grupului Vodafone a transmis de asemenea un anunţ privind tranzacţia, în care susţine că prin această operaţiune de consolidare, piaţa va deveni mai puternică. „Prin această tranzacţie, Vodafone va contribui la crearea unei pieţe de telecomunicaţii mai puternice, în care operatorii vor avea dimensiunea necesară pentru a inova şi pentru a investi substanţial în noi tehnologii, poziţionând România ca lider european”.

Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România, a transmis de asemenea că tranzacţia arată angajamentul grupului britanic de a investi în continuare pe piaţa locală. „„Este un moment important pentru piaţa de telecomunicaţii din România, cu un potenţial semnificativ de creştere odată cu finalizarea acestei tranzacţii. Încă de la preluarea mandatului de CEO al Vodafone România, am considerat că industria are nevoie de condiţii care să susţină nivelul ridicat al investiţiilor 5G şi promovarea inovaţiei. Sunt încântat de anunţul de astăzi care dovedeşte încă o dată că Vodafone îşi respectă promisiunea faţă de România. Continuăm să investim şi să furnizăm românilor servicii la cele mai înalte standarde”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România.

Este a treia schimbare a structurii tranzacţiei de vânzare a Telekom România Mobile din ultimul an de zile, care vine după alte încercări eşuate ale OTE de vânzare, din anii anteriori.

În acest ultim an de zile, prima încercare a grecilor de a lichida afacerile de telecomunicaţii din România a fost anunţată în noiembrie 2023. Atunci OTE a anunţat că a semnat un acord de vânzare cu un grup de investitori condus de Adrian Tomşa - proprietarul grupului Clever Media Network, un antreprenor cunoscut pentru legăturile de business cu grupul Digi (RCS&RDS). Actele tranzacţiei fuseseră semnate în noiembrie 2023 şi depuse la autorităţi pentru aprobare. În lunile de după apariţia informaţiei că negociază preluarea Telekom România Mobile Adrian Tomşa negase vehement orice legătură cu Digi şi acţionarul său majoritar în proiectul de preluare a TKRM. „Aşa cum am repetat de mai multe ori în ultima perioadă, nici Digi şi nici Dl. Teszari nu se regăsesc printre investitorii care vor prelua TKRM”, afirmase Tomşa. El nu a prezentat public numele niciunui investitor alături care avea în plan să facă tranzacţia.

În luna mai 2024, documentele pentru această structură a tranzacţiei au fost retrase, după eşecul obţinerii aprobărilor relevante. Atunci OTE a venit cu nouă structură a tranzacţiei, în care grupul Digi avea rolul principal, iar Adrian Tomşa şi Clever Media Network un rol minoritar. Mai exact, grupul Digi a devenit acţionar cu 80% în vehiculul pregătit pentru achiziţia Telekom România Mobile - compania West Network Invest.

După alte cinci luni în care, nici cu această nouă structură a investitorilor, tranzacţia nu a progresat - continuând să fie în analiza autorităţilor, OTE a venit cu acest anunţ ce părea cu totul improbabil cu puţin timp în urmă: Digi nu mai este actorul majoritar din această tranzacţie, ci împarte acest rol cu subsidiara gigantului britanic Vodafone.

Pe lângă intrarea Vodafone în tranzacţie, o a doua surpriză a anunţului de astăzi este ieşirea din tranzacţie a antreprenorului Adrian Tomşa, proprietarul grupului Clever Media Network, cel care iniţial semnase, în urmă cu un an cu OTE, un acord pentru a cumpăra el împreună cu un grup de investitori locali întregul business Telekom România Mobile.

Informaţia a fost publicată şi de OTE dar şi de grupul Digi, pe bursă.

„În legătură cu anunţul făcut în cadrul Raportului curent publicat în data de 27 mai 2024, Societatea informează piaţa că, în urma deciziei domnului Adrian Tomşa de a se retrage din tranzacţia iniţială, la data de 30 octombrie 2024 DIGI Romania S.A. („DIGI") a încheiat un memorandum (denumit în continuare „Memorandumul") cu Hellenic Telecommunications Organization S.A. („OTE") şi Vodafone Romania S.A. („VF") având ca obiect retragerea OTE din Telekom Romania Mobile Communications S.A. („TKRM") (denumită în continuare „Tranzacţia").
În conformitate cu Memorandumul, părţile intenţionează să efectueze o serie de operaţiuni şi tranzacţii interdependente în temeiul cărora DIGI va achiziţiona anumite active de la TKRM, iar VF va achiziţiona indirect acţiunile deţinute de OTE în TKRM”.

Conform datelor din industrie negocierile pentru această structură nouă a tranzacţiei s-au dus la Bucureşti, fiind conduse în principal de Achilleas Kanaris - CEO al Vodafone România şi Babis Mazarakis - CEO al Telekom România Mobile şi director financiar al grupului elen OTE, alături de echipele lor din zona juridică. Negocierile nu s-au dus la Bonn, Londra sau Atena, ci la Bucureşti, explică pentru ZF surse familiare cu discuţiile, iar părţile consideră că această formulă va trece, în sfârşit, de filtrul autorităţilor de la Bucureşti, după mai mulţi ani de încercări eşuate.

Subiectul exitului din România devenise unul abordat frecvent în discuţiile echipei de top management a OTE cu analiştii din bănci cu ocazia publicării rezultatelor financiare.

În luna august, un analist al Deutsche Bank i-a întrebat direct pe şefii grupului elen OTE ce nivel de încredere au în capacitatea de a obţine undă verde pentru a-şi vinde „într-un final” operaţiunile din România. „Să nu ignorăm elefantul din cameră. Ce nivel de încredere aveţi că cea mai recentă tentativă de vânzare a Telekom România Mobile va primi într-un final aprobările necesare de la autorităţile din Bucureşti”, i-a întrebat analistul băncii germane pe şefii OTE. Analistul băncii germane a insistat, întrebând şi dacă OTE primeşte vreun „semnal” de la autorităţile din România şi în ce măsură, dacă aceste semnale există, ele sunt „pozitive”. La acea dată, şefii OTE au spus că discuţiile progresează şi că se aşteaptă la noutăţi în câteva luni.

Companiile nu au publicat date suplimentare despre structura tranzacţiei, dar informaţii despre activele de interes pentru Digi au apărut la precedenta tentativă de achiziţie a TKRM. „Activele Telekom Romania Mobile Communications SA pe care Digi România SA intenţionează să le preia constau în spectru, întreaga reţea radio cu toate turnurile şi echipamentele şi contractele cu clienţii de tip pre-paid”, a transmis anterior Consiliul Concurenţei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vodafone digi telekom