Începând de azi serviciul de mesagerie electronică Yahoo Mail trece la o nouă versiune, schimbând cu această ocazie şi termenii de confidenţialitate, anume, compania va începe să scaneze conţinutul mesajelor pentru a putea genera publicitate relevantă pentru fiecare utilizator.
Noua versiune a serviciului de mesagerie are şi opţiunea de a ascunde reclamele, însă acest lucru nu presupune oprirea scanării mesajelor.
"Începând cu 3 iunie 2013, vechile versiuni ale Yahoo Mail (inclusiv Yahoo Mail Classic) nu vor mai fi disponibile. Din acest moment nu veţi mai putea accesa Yahoo Mail decât dacă faceţi upgrade la noua versiune. Când faceţi upgrade-ul considerăm că v-aţi dat acceptul la noul regulament privind confidenţialitatea datelor. Acest lucru include şi acceptarea scanării automate a mesajelor", se arată într-un comunicat al companiei.
Yahoo spune că scanarea mesajelor nu are alt scop decât acela de a furniza reclame relevante pentru fiecare utilizator în funcţie de interesele sale particulare.
Schimbarea a fost anunţată anul trecut, însă vestea noii politici de confidenţialitate nu a fost dată decât atunci când utilizatorii Yahoo Mail Classic au început să primească mesaje de la Yahoo în care li s-a spus că trecerea la noua versiune este obligatorie.
Anunţul a înfuriat mulţi utilizatori ai serviciului, generând dezbateri aprige pe site-urile de socializare. "Yahoo poate acum să spioneze fără oprelişti informaţiile mele personale pe care le poate păstra pe termen nedefinit sau împărţi cu alţii. Sunt cumva gay şi n-am recunoscut-o public? Yahoo ştie", s-a plâns un utilizator pe un site de socializare.
Astfel, singura metodă de a nu vi se scana mesajele este să renunţaţi la contul de Yahoo. Totuşi, scanarea mesajelor este o practică des întâlnită a serviciilor de mesagerie electronică. Gmail, de exemplu, o face de ceva vreme.