x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Iisus, Învierea şi apostolii

Iisus, Învierea şi apostolii

de Romulus Popescu, parapsiholog    |    21 Oct 2008   •   00:00

Lumea în care trăim este compusă din două lumi. Prima este cea creată de divinitate şi cea de-a doua, care este produsul omului, prin civilizaţie, amândouă desfăşurându-se pe acelaşi spaţiu pământean. Ceea ce le deosebeşte este spiritul, pe care îl regăsim numai în prima, acesta lipsind în cea de-a doua.

Spiritul nu se află, cum cred mulţi dintre noi, numai în om, ci el se găseşte pe diverse trepte de evoluţie în lumea mineralelor, a plantelor, a animalelor şi, sub cea mai evoluată formă, în oameni. Lumea entităţilor spirituale constituie Marele Spirit Universal, Divin.

De-a lungul timpului, omul a căutat să evidenţieze existenţa spiritului, ceea ce este foarte greu de realizat, deoarece acesta se găseşte într-o altă dimensiune, sub o formă superioară de energie. Marile civilizaţii antice, printre care cea a Egiptului, Tibetului, Greciei au lăsat scrieri interesante legate de existenţele spiritelor.

 

Spiritism

Mulţi cercetători ai lumii moderne şi contemporane, fascinaţi de acest subiect, au studiat şi experimentat materializarea spiritelor pentru a întări convingerea în existenţa acestora. Pentru aceasta, ei au apelat la mediumuri care puteau să facă spiritism. Astfel, Thomas Alva Edison, părintele atâtor invenţii, a lucrat cu mediumul Bert Reese. Sir William Crookes, preşedintele Academiei Britanice de Ştiinţă, descoperitorul elementului Thalium şi a descărcărilor în gaze, a lucrat cu mediumuri celebre, precum Kate Fox şi Florence Cook, ajungând până în faza de materializări complete ectoplasmice, adică materializări fantomatice totale, pe care le-a fotografiat. Alte nume sonore care s-au aplecat asupra acestui domeniu sunt profesorul Galvani, profesorul Faraday, Mendeleev, soţii Curie, celebrul astronom Camille Flamarian, marele neurolog român profesor Gh. Marinescu, etc. Sir William Crookes, cu ajutorul mediumului Florence Cook, a putut să materializeze complet fantoma lui Katy King de mai multe ori, în faţa unei numeroase asistenţe. Iată însemnările făcute cu ocazia ultimei apariţii a lui Katy King, pe care le-a consemnat Sir William în cartea sa, tradusă în limba română sub titlul “Nemurirea sufletului”: “La orele 1:23 seara, domnul Crookes a condus-o pe domnişoara Florance Cook în cabinetul obscur unde ea s-a întins pe pat, cu capul rezemat pe pernă. La orele 1:28, Katy a vorbit pentru prima dată, iar la 1:30 s-a arătat în afara perdelei în toată forma ei. Era înveşmântată în alb, cu mâneci scurte şi gâtul gol, avea păr lung, castaniu deschis, de nuanţă aurie... Purta un voal lung alb pe care şi-l lăsa pe obraz numai o dată sau de două ori în timpul şedinţei... Aproape tot timpul şedinţei Katy a stat în picioare în faţa noastră... Katy a vorbit despre apropiata ei plecare şi a acceptat un buchet de flori pe care îl adusese domnul Topp, precum şi câţiva crini legaţi oferiţi de domnul Crookes. Katy l-a invitat pe domnul Topp să dezlege buchetul şi să pună florile în faţa ei pe podea, ea s-a aşezat turceşte şi ne-a rugat pe toţi să facem acelaşi lucru în jurul ei, apoi a împărţit florile, dând fiecăruia un mic buchet înfăşurat într-o panglică albastră. A scris de asemenea o scrisoare, iscălindu-se Annie Owen Morgan, spunând că acesta fusese adevăratul ei nume în timpul vieţii ei pământeşti. A scris o scrisoare şi mediumului ei şi a ales pentru ea un boboc de trandafir ca dar de adio. A luat apoi o foarfecă şi a tăiat o şuviţă din părul ei, dând fiecăruia câte o  parte. L-a luat de braţ pe domnul Crookes şi, făcând ocolul camerei, a strâns mâna fiecăruia dintre asistenţi, după care s-a aşezat din nou, tăind mai multe bucăţi din rochia ei şi din voal, bucăţi ce le-a dăruit celor de faţă. Văzând găuri atât de mari în rochie, a fost întrebată dacă ar putea repara stricăciunea, cum mai făcuse şi cu alte prilejuri. Ea a înfăţişat atunci partea tăiată la lumină şi a atins-o cu mâna, astfel încât partea stricată a fost reparată pe loc. Cei de faţă au examinat şi au pipăit stofa, cu voia ei, afirmând că nu mai există nici o gaură, nici o cusătură acolo unde cu o clipă înainte văzuseră găuri de zece centimetri diametru. Katy părea obosită şi a spus cu tristeţe că trebuie să plece pentru că forţa îi scade, luându-şi astfel rămas bun în chipul cel mai afectuos de la asistenţi. În timp ce-şi îndrepta ultima privire gravă şi gânditoare asupra asistenţei, a lăsat perdeaua să cadă şi s-a făcut nevăzută. Au auzit-o deşteptând pe mediumul ei, care o ruga să mai aştepte puţin, dar Katy i-a răspuns: «Draga mea, nu pot, misiunea mea este îndeplinită, Dumnezeu să te binecuvânteze». S-a auzit atunci un sunet de sărut de adio, după care mediumul s-a înfăţişat în mijlocul asistenţei, complet sleită şi adânc consternată. Katy spunea că de-acum înainte nu va mai putea vorbi, nici să-şi arate faţa, căci îndeplinind timp de trei ani aceste apariţii fizice petrecuse o viaţă foarte grea ca să-şi ispăşească greşelile. Ea era hotărâtă să se înalţe la un grad superior de viaţă spirituală, aşa că numai la lungi perioade de timp va mai putea coresponda în scris cu mediumul ei, dar că acest medium al ei va putea întotdeauna s-o vadă cu ajutorul vieţii spirituale”.  Iată şi alte exemple de materializări ale unor spirite. În oraşul Mantes, lângă Paris, a fost văzută materializată fiica soţilor Alexandre, decedată în urmă cu 7 ani, la vârsta de 19 ani. Fantoma a luat forma corpului omenesc, şi-a îmbrăţişat părinţii, a cântat la pian şi a vorbit cu 16 persoane care asistau la fenomen, cărora le-a dat flori, după care a dispărut treptat în negura din care apăruse.

La Charles Livermore, timp de 5 ani, au avut loc 388 de şedinţe cu apariţii de fantome materializate. A fost văzută acolo şi figura lui Benjamin Franklin.

Colonelul Albert de Rochas a reuşit într-o experienţă să fotografieze o dedublare eterică, şi anume fantoma unui om care se afla în viaţă. Dedublarea corpului eteric se face la început în apropierea celui fizic, cu care primul are o legătură printr-un fel de cordon ombilical. Corpul astral se poate deplasa la distanţe foarte mari de corpul fizic, pe care-l lasă inert, în transă. El poate fi vizibil la mari depărtări, rostind chiar cuvinte. Iată exemplul lui Robert Bruce, un ofiţer scoţian de marină care, coborând în cabina căpitanului de pe vasul pe care se afla pentru a primi instrucţiuni, a găsit în locul comandantului un străin care scria la o măsuţă. Speriat, omul a urcat pe punte, unde şi-a găsit şeful şi împreună cu el a coborât în cabină, unde nu mai era nimeni. Pe masă zăcea un bilet pe care scria  “cârmeşte spre nord-vest”. Cârmind, s-a întâlnit cu o corabie care era aproape să se scufunde, iar printre cei de pe puntea acesteia se afla şi persoana care scrisese biletul din cabina căpitanului.

 

Apariţiile lui Iisus

Aceste experienţe întăresc credinţa în apariţiile lui Iisus. Apostolii, la apariţia lui Hristos, vedeau de fapt fantoma acestuia, materializată. Învierea este în termeni metafizici apariţia materializată post-mortem a lui Hristos, adică înfăţişarea spiritului Său. Iisus S-a arătat prima dată Mariei Magdalena, apoi celor doi ucenici pe drumul spre Emmaus şi apoi S-a arătat tuturor, iar a patra oară tuturor Apostolilor, împreună cu Toma, căruia i-a spus să-i pipăie rănile de la mâini şi picioare.

Religia creştină nu s-a format, prin urmare, pe fanatismul orb al unor halucinaţii, pe sugestia colectivă a unora sau pe credinţa copilărească a unor naivi, ci aceasta s-a format pe certitudinea unui fapt – apariţia lui Iisus după moartea sa.

 

Fantomele

Fantoma materializată a lui Iisus a fost alcătuită ca toate fantomele, atât cele de apariţii spontane, precum Învierea, cât şi cele provocate în laborator, din substanţa numită de Charles Richet ectoplasmă, care este o substanţă protoplasmatică prin manipularea căreia subconştientul mediumului, inteligenţa spirituală, produce fenomene de ordin superfizic, inclusiv materializări parţiale sau totale. Ectoplasma este invizibilă în stare primară, dar îmbrăcând o stare vaporoasă, lichidă sau solidă, în diferitele ei grade de densitate, ea emană un miros identic cu cel al ozonului, culoarea ei putând fi albă, neagră sau cenuşie, cel mai adesea albă. Senzaţia la pipăit este de umed şi rece, uneori vâscoasă şi cleioasă, mai rar uscată şi tare, dar mobilă, înceată prin mişcarea ei ca o reptilă sau iute ca fulgerul, dar sensibilă la lumină şi cu o inteligenţă interioară.

Ectoplasma formează fantoma materializată în carne şi oase în câteva minute şi tot în câteva minute poate dispărea, intrând la loc în corpul mediumului sau al celorlalte corpuri din care a ieşit. Fotografiile şi filmele experienţelor moderne surprind chiar procesul de formare al materializărilor în diferitele lui faze. Materializarea completă a unei fantome se realizează mai greu, aceasta necesitând un mare consum de energie. De obicei, materializarea se face numai pentru o parte a corpului, aproape întotdeauna cuprinzând şi faţa, pentru a fi recunoscută, restul fiind un gol sau acoperit de o “draperie” de ectoplasmă de culoare albă, strălucitoare. Din această cauză, credinţa populară este că stafiile sunt înfăşurate în cearşafuri de culoare albă. În acelaşi mod s-a produs şi apariţia lui Iisus, îmbrăcat în alb.

Atingerea fantomelor este un lucru foarte delicat, chiar primejdios. Bruscarea, rănirea sau lovirea fantomei produce acelaşi efect vătămător asupra corpului mediumului din care a ieşit ectoplasma ce serveşte la alcătuirea fantomei. Aceasta este în permanenţă legată de medium printr-un cordon de ectoplasmă ieşit cel mai adesea din corpul mediumului. Aceste aspecte au fost evidenţiate şi în scrierile doctorului Aurel Popescu-Bălceşti din volumul “Enigma vieţii şi a morţii”. În numărul viitor al revistei voi prezenta şi alte aspecte teoretice legate de existenţa spiritelor.

×
Subiecte în articol: iisus katy paranormal