x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro RIO 2016 RIO 2016: Primarul din Rio acuză comitetul de organizare pentru problemele din Satul olimpic

RIO 2016: Primarul din Rio acuză comitetul de organizare pentru problemele din Satul olimpic

29 Iul 2016   •   18:33
RIO 2016:  Primarul din Rio acuză comitetul de organizare pentru problemele din Satul olimpic

Primarul din Rio, Eduardo Paes, a acuzat vineri comitetul de organizare a JO 2016 pentru ''probleme foarte grave în gestionarea'' Satului olimpic.

''Satul olimpic era gata şi, în timpul celor trei luni de când a trecut sub controlul comitetului de organizare (Rio2016), au apărut probleme foarte grave de gestionare. În timpul acestor trei luni, s-a pătruns în apartamente şi au fost furate unele lucruri'', a declarat edilul într-un interviu acordat ziarului O Estado din Sao Paulo.

''Uşile au rămas jumătate deschise, a existat o lipsă de atenţie crasă a comitetului organizator'', a spus Paes, adăugând că obiectele care se aflau, potrivit lui, în sat în momentul în care a fost preluat de Rio2016, au fost între timp furate.

Eduardo Paes regretă că alerta nu a fost dată decât ''joi, săptămâna trecută'', şi că problema nu a fost ''niciodată'' evocată la cele trei reuniuni săptămânale dintre părţile care iau parte la pregătirea Jocurilor.

''A fost un eşec inacceptabil, este păcat, pentru că era lovitura de începere a JO'', a adăugat primarul. ''Nu există niciun brazilian la conducerea Satului olimpic, doar străini. Cel puţin nu se va spune că brazilienii sunt dezorganizaţi. Şeful era Mario Cilenti''.

Directorul executiv argentinian al Satului ar fi fost îndepărtat din post, potrivit presei braziliene, fără însă ca Rio2016 să confirme informaţia.

Căutat de AFP pentru a răspunde acestor acuzaţii, comitetul de organizare prezidat de Carlos Nuzman nu a răspuns în cursul dimineţii.

Potrivit presei braziliene, furturile din Sat ar fi fost cauzate de muncitorii nemulţumiţi de întârzierile în plata salariilor.

15 din cele 31 de clădiri au avut probleme cu instalaţiile sanitare, ceea ce a determinat, duminică, delegaţia australiană să părăsească imobilul.

Circa 630 de instalatori au fost chemaţi de urgenţă pentru a se ocupa de aceste probleme, toate rezolvate până joi seară, potrivit Rio2016.

AGERPRES

×