x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Director grădiniță Buzău: Modelul finlandez presupune activități în natură pentru copii dar și mai multă autonomie a acestora

Director grădiniță Buzău: Modelul finlandez presupune activități în natură pentru copii dar și mai multă autonomie a acestora

29 Iun 2022   •   12:07
Director grădiniță Buzău: Modelul finlandez presupune activități în natură pentru copii dar și mai multă autonomie a acestora

Modelul finlandez presupune activități în natură unde copiii pot învăța mai mult decât într-un spațiu închis, dar și mai multă autonomie a acestora, explică Maria Fuștei, directoarea Grădiniței PP6 Buzău la Conferința Locală "Buzău, centru de educație și inovație - modele performante și performanță în invățământ".

"Directorii și școli și grădinițe am fost invitați la o ședință de lucru de către domnul primar. NI s-a prezentat această idee grozavă și dacă noi am dori să implementăm în unitățile de învățământ.

Rezultatele obținute de sistemul de învățământ finlandez și ideea de a începe cu grădinițele, cu școlile, cu clasele pregătitoare. Domnul primar ne-a spus că nu putem obține rezultate decât dacă începem cu prima treaptă a învățământului. 

Este foarte important să vezi ce se întâmplă, acolo unde se întâmplă. Doar dacă citim nu cred că este destul. Văzând ce se întâmplă în școlile din Finlanda, am multiplicat experiența, am venit fiecare în unitățile de învățământ, am propus colegilor, nu toată lumea și-a dorit d ar asta nu a fost nicio problemă. La început a intrat în program cine și-a dorit. 

Modeul finlandez înseamnă deschiderea cadrelor didactice de a desfășura activități în natură. În curtea școlii sau a grădiniței, sau în imediata apropiere, așa cum ne bucurăm noi de spațiile Centrului Cultural Alexandru Marghiloman, fiindcă suntem în apropiere. Desfășurăm activități în aer liber și în alte spații unde copiii pot învăța mult mai mult decât într-un spațiu închis. Avem o colaborare permanentă cu Centrul cultural care nepune la dispoziție atât resurse umane, cât și resurse materiale.

Un alt mare beneficiu este de a dezvolta la copii autonomia. De regulă, adulții din familie îi ajută foarte mult pe copii fără să realizeze că ei pot să facă față la foarte multe.Noi îi încurajăm și pe părinți și pe copii să încerce să se îmbrace și să se dezbrace singuri, să se autoservească. Am modififat puțin activitatea care se desfășoară în cantină astfel încât copiii să se autoservească. Copiii mai mari să servească hrana celor micuți, iar cei micuți, pe măsura posibilităților lor, să ajute la debarasarea mesei și să s e descurce la activități zilnice.

Metodele de predare sunt învățarea prin joc. Oricum se întâmplă la grădiniță dar avem îmn vedere și mai atent acest aspect. Atmosfera din clasă să fie primitoare, plăcută, veselă. Fiecare unitate de îmnvățământ prezintă rezultatele modelului de educație finlandez. 

Nu se predă în finlandeză deși mulți părinți doreau. Pe părinți trebuie să îi avem parteneri", explică Maria Fuștei.

 

×
Subiecte în articol: gradinita buzău model finlandez