x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A ars ca o torță! Plăcintărie, mistuită de flăcări în Oradea

A ars ca o torță! Plăcintărie, mistuită de flăcări în Oradea

de Redacția Jurnalul    |    18 Feb 2025   •   11:42
A ars ca o torță! Plăcintărie, mistuită de flăcări în Oradea

Un incendiu s-a produs marți la o rulotă amenajată ca plăcintărie, în Oradea. Focul a izbucnit din cauza aprinderii uleiului din tigaie. Pompierii au reușit să stingă focul înainte de a se propaga și la locuința din apropiere.

ISU Bihor a intervenit pe strada Aluminei din Oradea pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o rulotă comercială amenajată ca plăcintărie.

Pompierii au reușit să prevină producerea unei deflagrații și să împiedice propagarea flăcărilor la o casă și un container de depozitare, aflate în apropiere.

Incendiul, care se manifesta generalizat și deosebit de violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, a fost observat în jurul orei 08.40, chiar de pompierii Detașamentului 2 Oradea, care au intervenit de urgență.

Au fost evacuate două butelii GPL, prevenind astfel producerea unei explozii. Apoi au fost localizate și lichidate focarele și s-a acționat pentru protecția unei case și a unui container de depozitare, situate în imediata proximitate.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de aprinderea uleiului din tigaie, flăcările extinzându-se cu repeziciune la mobilier și la celelalte materiale combustibile din interiorul rulotei.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu flacari oradea