Kaufland România, unul dintre actorii principali din peisajul comercial al țării, se evidențiază ca fiind cel mai mare angajator din sectorul de retail și furnizând o rețea vastă de locuri de muncă.
În discursul său, Hancaş a subliniat evoluția remarcabilă a companiei în susținerea producției locale și oferirea consumatorilor unui sortiment bogat de produse apropiate de piața românească.
„Vreau să mă întorc puțin în timp, cu 20 de ani în urmă, când a fost deschis primul magazin Kaufland România și am fost întrebat ce branduri clasice românești lipsesc din sortimentul de la vremea respectivă (2005).
Între timp, prin 2017, personal, am comunicat pentru prima dată în piață că sortimentul aflat pe rafturile magazinelor Kaufland are o pondere mai mare de 50% cu produse românești.
În prezent, sortimentul de pe rafturile magazinelor Kaufland are o pondere de produse majoritare românești de aproximativ 85%.
Contribuția, împreună cu partenerii noștri pe tot lanțul de aprovizionare ca impact direct, indirect sau indus este de 1% din PIB-ul României, reprezentând prin valoarea adăugată brută o cifră de 2,5 miliarde de euro.
Mai mult, în 2023, plățile făcute către partenerii din România, vorbim de peste 2500 de parteneri, au fost de 2,5 miliarde euro.
Citește pe Antena3.roComuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști Din 2005 până în prezent, cred că apetitul, interesul și responsabilitatea pe care Kaufland România o acordă pieței din România, este extraordinar de mare.
2500 de furnizori din România, cu un impact de 1% pe lanțul integrat din valoarea adăugată brută din PIB-ul României, continuăm să ne uităm cu încredere și cred că această încredere s-a demonstrat.
Cu eforturi comune, în tot ceea ce înseamnă producători, procesare și retaileri, am demonstrat României că putem acorda această reziliență alimentară fără să ne bazăm pe acele culoare de import", a spus Dumitru Valer Hancaş, directorul de comunicare Kaufland România.