Nicoleta Radu, PAID: „România e extrem de vulnerabilă în fața dezastrelor naturale”
„România e extrem de vulnerabilă în fața dezastrelor naturale”, spune Nicoleta Radu, directoarea PAID România. Invitată în cadrul conferinței, ea a declarat că „e nevoie de o înțelegere a acestui fenomen de la toate nivelurile și în ultimul timp au existat dialoguri foarte eficiente cu autoritățile locale”.
Conferința, organizată în parteneriat cu PAID România, a marcat Ziua Internațională pentru reducerea riscului la dezastre, zi care încurajează fiecare cetățean și guvern să promoveze o cultură globală cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene a dezastrelor, inclusiv prevenirea, atenuarea efectelor și pregătirea împotriva acestora. „În contextul în care în ultimul timp am avut de-a face cu evenimente neplăcute, e clar că e nevoie de protecție, de orice tip de protecție. În cazul de față vorbim de protecție financiară, singura care ne poate ajuta cu reconstrucția după dezastre naturale. Chiar dacă la nivel individual nu se înțelege clar care e impactul, noi ca societate trebuie să explicăm că e vorba de un nivel social, de fapt. Nu e un nivel mulțumitor. În 15 ani am atins un 23% grad de cuprindere. Din 9,8 milioane de locuințe înregistrate doar 2,3 milioane de locuințe sunt cu o asigurare obligatorie. România e extrem de vulnerabilă, eforturile de a proteja cetățenii ar fi uriaș pentru Guvern. Noi insistăm să informăm pe toată lumea interesată că acesta e un sistem eficient pentru a asigura protecție. E nevoie de o înțelegere a acestui fenomen de la toate nivelurile și în ultimul timp au existat dialoguri foarte eficiente cu autoritățile locale. De 15 ani observăm că metoda coercitivă nu dă rezultate, nu e eficientă. Informarea cetățenilor e importantă, de aceea am modificat Legea 260 și autoritățile locale sunt obligate acum să informeze cetățenii asupra acestor polițe obligatorii. Valoarea poliței e de 130 de lei și sumele pe care le pot primi ajung până la 100.000 de lei. Asta include și locuințele vulnerabile, 50 de lei pe an și acoperă până la 50.000 de lei. Acest tip de produs acoperă riscul de cutremur, inundații și alunecări de teren. Cetățenii extrem de vulnerabili au plătită această asigurare de către autorități”, a declarat Nicoleta Radu în cadrul conferinței.
Doar una din cinci locuințe din România are încheiată o poliță obligatorie de asigurări PAID și nu este normal ca despăgubirile în caz de catastrofe să fie acoperite de la bugetul de stat pentru aceste locuințe, a spus Nicoleta Radu, președinta PAID România
Raed Arafat: „Conștientizarea populației, foarte importantă pentru reziliența societății”
„Societatea civilă trebuie să fie rezilientă în fața dezastrelor naturale, însă acest lucru pleacă de la nivelul cetățeanului”, a afirmat secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat. Prezent la conferință, oficialul a declarat că trebuie încurajată acțiunea de a proteja casele prin încheierea polițelor de asigurare obligatorii. „Noi țintim o situație în care comunitățile să fie reziliente începând cu individul, nu numai stat și societate. Asta înseamnă să poți revii la situația anterioară, poate și mai bine. Acest lucru, chiar dacă vorbim de sprijinul pe care poate să-l acorde un guvern, haideți să vorbim despre ce a fost în ultimele săptămâni în Cehia, Polonia, SUA, chiar și România… sunt dezastre care durează ani de zile după care să revii, oricât ar ajuta statul, de aceea e nevoie de asigurări. Al doilea aspect e să învățăm. Câți circulă fără asigurări? Nu poți, pentru că te oprește polițistul. La case nu e așa, deși asigurările te asigură că la orice dezastre poți reveni la situația anterioară. Foarte importantă e conștientizarea populației. Așa cum când circuli pe stradă ai mașina asigurată, așa trebuie să fie și cu casa. Încurajarea comportamentului de a pune în siguranță casa. Dacă cineva a montat alarme pentru incendiu, să se dea un premiu. Noi încurajăm oamenii să adopte comportamente de siguranță. O casă care are senzor de fum e mai sigură decât una care nu are. Exemplele de mai sus duc către o societate rezilientă. Există autorități locale care înțeleg și care nu înțeleg. Eu dau un exemplu, m-a sunat un primar de localitate care voia să discutăm. Când am întrebat despre ce e vorba mi-a zis că e interzis să construim șase ani că am avut inundații. De șase ani n-am mai avut, lăsați-ne să construim. Dar dacă avem inundații la 8 ani, la 10 ani? Asta înseamnă să nu înțelegi fenomenul.”, a declarat Raed Arafat.
25 milioane de lei au plătit anul trecut companiile de asigurări despăgubiri în baza polițelor facultative de asigurare a locuințelor pentru pagubele provocate de furtuni.
„Clădirile cu risc seismic din Capitală sunt o mare problemă. Nevoia de consolidare depășește capacitatea financiară a primăriilor de sector, dar și a Primăriei Generale a Capitalei”.
Citește pe Antena3.roPrognoza meteo pentru noaptea de Revelion. Șefa ANM a anunțat și cum va fi vremea de Anul Nou: „Contăm pe ninsori în unele zone” Rareș Hopincă, Primarul Sectorului 2, București
Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Suntem mai expuși la fenomene meteo extreme, statistica pe care am luat-o de bună ani de zile nu mai e valabilă”
România este mai expusă în fața dezastrelor naturale, iar cifrele pe care se bazau statisticienii pentru a prezice probabilitatea întâmplării acestora nu ajută în niciun fel, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, și în acest context oficialul a pledat pentru o mai bună comunicare a autorităților și pentru încurajarea creșterii prezenței cetățenilor în programul obligatoriu de asigurare a locuințelor.
„Cred că suntem mai vulnerabili decât eram în trecut pentru că, în timp ce ne-am pregătit mai bine la alte capitole, avem canale de comunicare, sistemul RO-ALERT, în același timp, în contextul schimbărilor climatice putem spune că suntem mai expuși. Toate discuțiile avute cu colegii au condus la această situație – incidența fenomenelor meteo extreme, gradul de pericol crește de la an. Constatăm că statistica pe care am luat-o de bună ani de zile nu mai e valabilă. Probabilitatea ca la Galați să se întâmple ce s-a întâmplat era de 0,05 la sută, o dată la 200 de ani. Când constați că s-a întâmplat în 2006, în 2007, în 2013… întrebarea e când se va mai întâmpla și cum poate statul să spună că a fost pregătit”, a declarat Mircea Fechet.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat o aplicație informatică, disponibilă la adresa https://evr.mdlpa.ro/ro/, pentru a centraliza informațiile privind vulnerabilitatea seismică a clădirilor din România. Aplicația, numită „Platforma EVR” ( Evaluare Vizuală Rapidă), va fi utilizată pentru a colecta date despre clădiri, inclusiv tipul structurii, perioada de construcție și eventualele degradări structurale, utilizând o metodologie de EVR.
28% din locuințele din București au o asigurare facultativă
Alexandru Ciuncan, UNSAR: „Procentul scăzut de locuințe asigurate e o problemă de siguranță națională”
Procentul scăzut de locuințe asigurate e o problemă de siguranță națională, consideră Alexandru Ciuncan, directorul general al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Prezent la conferință, reprezentantul asigurătorilor a prezentat cifre care arată că în ultimii ani despăgubirile plătite pentru dezastre naturale s-au dublat.
„Credem că e o problemă de siguranță națională. Avem 23% locuințe asigurate obligatorii, 17% locuințe asigurate și facultativ, în timp ce în alte țări cetățenii se protejează. În Ungaria procentul este de 70%, în Polonia procentul e de peste 60%. Poate de aici ar trebui să pornim și să ne întrebăm de ce avem nevoie de acest sistem. La nivel facultativ, despăgubirile au crescut cu 63% în 2023 față de 2022. Problema este, și aici cu toții depunem eforturi din ce în ce mai mari, și aici e o problemă de reziliență. Avem sprijinul autorităților, se merge în țară și se discută cu autoritățile locale pentru a contribui în efortul de conștientizare. Se vede un interes în creștere, ideea e cum facem să trecem din teorie în practică, în polițe încheiate. Noi nu venim cu o soluție universală, dar e mai bine să fii asigurat decât să nu. E ușor să vorbim despre statistici, dar când stai cu picioarele în apă ești parte a statisticii…”, a precizat reprezentantul UNSAR în cadrul intervenției sale.