x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Europa, grav afectată de fenomenele naturale. Zeci de morți în centrul și estul continentului

Europa, grav afectată de fenomenele naturale. Zeci de morți în centrul și estul continentului

19 Sep 2024   •   22:00
Europa, grav afectată de fenomenele naturale. Zeci de morți în centrul și estul continentului
Sursa foto: Facebook Rares Bogdan

Centrul și estul Europei sunt afectate de ciclonul Boris, care a provocat inundații puternice în România, Cehia, Austria. Pe de altă parte, Portugalia este afectată de incendiile de pădure.

Militari, personal de urgență și voluntari au luptat pe tot parcursul nopții trecute împotriva inundațiilor din Wroclaw, al treilea oraș ca mărime din Polonia.

O cantitate de peste cinci ori mai mare de ploi față de normalul lunii septembrie s-a abătut în 5 zile peste părți întinse din Austria, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia și România, provocând inundații devastatoare care au omorât 22 de oameni în patru țări.

Aflat în vizită în Wroclav, oraș de 600.000 de locuitori din vestul Poloniei, unde nivelul râului Oder va ajunge la vârful său joi, prim-ministrul polonez, Donald Tusk, a organizat o întâlnire de criză cu oficiali și responsabili și le-a comunicat acestora că, deși s-au făcut multe eforturi pe parcursul nopții, este nevoie de mai mult pentru a preveni un dezastru.

Saci cu nisip au fost dați din mână în mână, de la locuitori la angajați ai protecției civile, aceștia urmând să fie folosiți pentru a îndigui zona și  a preveni inundații devastatoare. În jur de 14.000 de soldați au fost trimiși în zonele cele mai afectate.

Elicoptere ale armatei au adus saci cu nisip pentru a consolida digurile de urgență din zonă

Ministrul de Finanțe, Andrzej Domanski, a declarat că două miliarde de zloți (470 milioane euro) au fost alocați pentru a gestiona deznodământul inundațiilor care au distrus drumuri, poduri și au scufundat localități întregi, provocând pagube de miliarde de euro.

Totodată, Austria și-a triplat fondul de urgență pentru dezastre, care a ajuns la un miliard de euro, iar cancelarul Karl Nehammer a declarat că zilele trecute „au fost extrem de dificile” și au provocat „suferințe și distrugeri inimaginabile”.

Inundațiile au provocat zeci de morți în Europa Centrală și de Est

Până în prezent au murit 7 oameni în Polonia, 7 în România, 5 în Austria și 3 în Cehia, potrivit datelor oficiale. Alții sunt dispăruți, dar în acest moment pare că furtuna Boris se îndreaptă spre vest și amenință nordul Italiei.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că va ajunge la Wroclaw joi, unde se va întâlni cu lideri politici din Polonia, Austria, Cehia și Slovacia.

În Ungaria, autoritățile au deschis un dig în nord-vestul țării, într-o încercare de a direcționa apa din râul Lajta într-un rezervor de urgență. Astfel ar urma să fie protejat orașul Mosonmagyarovar și să fie consolidată apărarea Budapestei.

Autoritățile ungare au anunțat că nivelul Dunării, fluviu care traversează capitala ungară, ar urma să ajungă la maximum – peste 8,5 metri, vineri sau sâmbătă.

„Din cauza ploilor abundente și a inundațiilor, situația este critică peste tot în Europa Centrală. Conform celor mai noi prognoze, momentul crucial pentru Ungaria începe de miercuri, așa că eforturile de protecție anti-inundații vor fi la maximum de acum”, a declarat premierul ungar.

În Cehia, apele au început să se retragă, lăsând în urma pagube estimate la circa 4 miliarde de euro.

Costurile uriașe ale inundațiilor și incendiilor

La Strasbourg, comisarul UE pentru gestioanrea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat că inundațiile din centrul Europei, combinate cu incendii de pădure mortale în Portugalia, care au ucis 7 oameni în această săptămână, sunt dovada prăbușirii climatice a planetei.

„Fiți siguri că nu greșim. Această tragedie nu este o anomalie, acesta este normalul nostru din viitorul comun. Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid la nivel global, și este în mod particular vulnerabil la evenimente meteo extreme”, a insistat acesta..

Dincolo de costurile în vieți omenești, statele UE se confruntă și cu problema costurilor materiale uriașe ale acestor fenomene.

„Costurile medii ale acestor dezastre în 1980 erau de 8 miliarde. Recent, în 2021 și 2022, ele au trecut de 50 de miliarde pe an, iar costul refuzului de a acționa e mult mai mare decât costul acțiunii”, a continuat el.

Criticii spun că planul UE de a deveni neutru climatic până în 2050 este nerealist și mult prea scump, iar partidele de extrema dreapta și populiste conduc aceste atacuri.

De cealaltă parte, comisarul european spune că oamenii trebuie să urmărească atent știrile pentru a realiza cât de mare e pericolul.

„Avem în față o Europă care e inundată și arde în același timp. Aceste fenomene meteo extreme sunt deja o realitate anuală. Realitatea globală a distrugerii globale a devenit ceva normal pentru viața de zi cu zi a europenilor”, a concluzionat acesta, potrivit Antena3 CNN.

×
Subiecte în articol: europa clima inundatii furtuna boris incendii