x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1 iulie 1989

0
01 Iul 2009 - 00:00

Doina Cornea · C. Trandafir • Victor Felea



Zile de groază. Tin-Tin a fost concediat. Cu siguranţă, din cauza activităţii mele de opoziţie la nelegiuirile acestui regim. Nu cred că se va putea reangaja în curând. Doamne, la Tine mi-e toată nădejdea; ajută-l pe Tin-Tin să treacă cu bine peste această cumplită încercare. Întăreşte-i spiritul. Va fi pentru el o perioadă de însingurare, chiar şi în familia lui: socrii, Liana, poate şi copiii.

Uneori mă întreb dacă acest imens sacrificiu are vreun sens. Nu credeam totuşi că nelegiuirea va merge atât de departe, încât să fie lovit Tin-Tin în locul meu. Dar uite, iraţionalul şi arbitrariul iau locul raţiunii şi al legalităţii.

Cu toate acestea, mă mai întreb dacă într-o societate avem oare dreptul să rămânem indiferenţi la oprimare, minciună, nedreptate. A nu le denunţa ar însemna oarecum a participa la consolidarea, dacă nu chiar la săvârşirea lor, ca autori morali.

Sigur, sacrificiul nostru este imens, raportat strict la familia noastră, iar rezultatul său este imperceptibil după toate aparenţele - chiar inexistent. Protestele nu se înmulţesc, nici gesturile de solidaritate. Oamenii mărunţi continuă să tacă şi să îndure resemnaţi. Totuşi, nu putem şti ce schimbări de atitudine se produc în taina sufletului lor la atâtea îndemnuri prin Europa Liberă de "a trăi în adevăr", de "a nu da Cezarului ceea ce îi aparţine lui Dumnezeu". Poate infimele modificări în milioanele de conştiinţe individuale - ascultând aceste îndemnuri -, vor determina, într-o zi, reacţiile viitoare, palpabile, ale societăţii. În acest sens, sacrificiul nostru nu poate fi inutil. Ideile pe care le-am exprimat au mişcat, cu siguranţă, ceva în sufletul oamenilor, în mentalitatea lor. Dumnezeu va face ce crede cu actele noastre de rezistenţă la rău. Lui I le-am închinat. Ele rămân pure doar în măsura în care ştim să renunţăm, cum se spune în Bhagavad Gita, la "fructul actului". Acesta (ca şi în mistica creştină) Îi aparţine lui Dumnezeu şi proiectelor Sale. Mă întreb adesea cum de în România anului 1989 totul este atât de încremenit, iar cele câteva reacţii de opoziţie rămân, în aparenţă, fără ecou în societate, mai ales în cea cultă. Tocmai în acest an fierbinte al reacţiilor şi transformărilor spectaculare care au avut loc în tot "lagărul socialist"!

În Polonia, câştigă "Solidaritatea"!

În Ungaria, reformele economice, dar şi de liberalizare politică, duc vizibil spre succesul europenizării acestei ţări. În Cehoslovacia, sub povara tancurilor sovietice, în subteran membrii Cartei 77 continuă să pregătească ţara pentru vremuri mai bune.

Chiar şi în China a avut loc masivul protest al tinerilor - e adevărat, înăbuşit în sânge -, dar cu siguranţă acest imens sacrificiu va marca într-un fel istoria economică şi politică a Chinei.

În Rusia vocile popoarelor subjugate reclamă - una după alta - libertate, autonomie. În România - nimic! Încremenire. Exasperanta inerţie a societăţii e vecină cu abrutizarea. Doamne, ce am devenit! De ce la noi totul e altfel, de ce nu se poate nimic?

Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 52-54

Tărăraie mare, cum spun câmpinenii, cu o nu ştiu ce Plenară a CC, în care l-au reales de pe acum pe Marele Conducător. Parcă scrie Zaharia sub dictarea lui Biţă: "Plenara CC al PCR dând expresie celor mai alese sentimente de înaltă stimă şi preţuire, de neţărmurită dragoste şi profundă recunoştinţă ale comuniştilor, ale tuturor oamenilor muncii, în deplin consens cu voinţa unanimă a întregului partid şi popor etc. În fruntea de secretar general al PCR să fie reales înflăcăratul patriot şi eminentul revoluţionar, genialul fondator al României Socialiste, marele Erou al naţiunii, proeminenta personalitate a lumii contemporane a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, mult iubitul şi stimatul nostru Conducător, tovarăşul..." (Aplauze puternice, ovaţii, urale, se scandează etc. EL rânjeşte tâmp, EA stă inertă ca o harpie sculptată în piatră în felul "realismului grotesc". Jos la blocul nostru, intrarea din spate, de astă noapte s-a format gloată dezordonată, ce s-o fi "dând", coaste, tacâmuri... Altceva în rafturile Alimentarei - nimic. (...) Vio nu dă nici un telefon... în Polonia, în Ungaria... şi în Rusia... Dar tragedia română n-are echivalent în istoria omenirii...

C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra

Am intrat în iulie. Pe vârsta mea, zilele trec cu o iuţeală îngrozitoare. Rareori uit acest neplăcut "amănunt", pe care odinioară nici nu-l luam în seamă. Îmi pot aminti exact senzaţia resimţită în tinereţe când mă gândeam la viitor. Aveam impresia că un timp nelimitat îmi stă în faţă.

Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 729

Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de