x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

10 noiembrie 1989

0
10 Noi 2009 - 00:00
În seara zilei de 10 noiembrie, mă întorceam de la Moscova, când, la uşa avionului aterizat la Chi­şinău, o doamnă (rusofonă) res­ponsabilă în sala oficială a aeroportului, care întotdeauna era foarte amabilă, s-a "năpustit" verbal asupra mea, învinuindu-mă că am adus situaţia de dezastru, în urma căreia la Chişinău au avut loc confruntări soldate cu 40 de morţi. Am rămas şocat de această ştire. Nu găseam cuvinte să-i răspund. Dl V. Puşcaş, care m-a în­tâlnit la aeroport, m-a informat imediat despre ce era vorba. L-am ascultat, auzindu-l numai după ce m-a liniştit că nu sunt victime. Cineva tensiona at­mosfera şi prin răspândirea premeditată a zvo­nurilor. Cu siguranţă, aceştia nu erau moldovenii.

S-au întâmplat următoarele. Pe la ora 16:00, un grup de oameni, adunaţi lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, cărora nu le trecuse obida de la 7 noiembrie, precum şi din cauza unui mic incident de rutină dintre nişte hoţi şi un miliţian, au mers la Ministerul Afacerilor Interne pentru a cere socoteală. Asediind instituţia, au început a scanda lozinci anti-Miliţie, au blocat circulaţia transpor­tului pe artera principală a municipiului.

Până la urmă, în faţa ministerului se adunaseră circa 10.000 de oameni. Toate încercările de dialog cu protestatarii nu s-au încununat de succes.

În direcţia clădirii se aruncau fel de fel de obiecte metalice, pietre. Au fost întreprinse încercări de a ocupa se­diul. După ce au fost folosite sticle cu material inflamabil, în două segmente ale clădirii au izbucnit in­cendii.

Conducerea ministerului, în frunte cu dl V. Voronin, a dat dovadă de clarviziune şi responsabilitate în situaţia concretă şi nu a admis utilizarea armelor. Deşi, conform le­gislaţiei în vigoare, aveau tot dreptul să o facă. Cu atât mai mult că, în cazul dat, mai mult a avut de sufe­rit Miliţia decât protestatarii. Dar Miliţia a acceptat compromisul, eliberându-i pe cei reţinuţi.

Pe la ora 20:00, de mulţime s-au apropiat deputaţii poporului din URSS, P. Buburuz, L. Lari, Gr. Vieru, N. Dabija, membrii conducerii Frontului Popular, M. Ghimpu şi A. Ţur­canu. Dar nici apelurile acestora de a merge în piaţă nu s-au încununat de succes. Dimpotrivă, după înde­pli­nirea cerinţelor de a retrage forţele Miliţiei în clădire, mulţimea a încercat noi asaltări ale acesteia. Mai n-au suferit şi deputaţii po­porului care, dintr-o maşină specială, îndemnau mulţimea să în­ceteze dezordinea şi să plece în piaţă. Abia au reuşit să părăsească maşina, care a fost răsturnată şi aprinsă.

Numai după ce Miliţia a folosit substanţe lacrimogene de tipul "ce­riomuha" şi a preîntâmpinat mul­ţimea că, dacă nu va înceta ata­cu­rile asupra sediului, se va deschide foc din ramele din dotare, protestatarii s-au retras în piaţă, unde au ţinut un miting până la miezul nopţii. Pe urmă, s-a mai clarificat că aceştia au dat ascultare şi dlui A. Ţurcanu, care le-a promis că, dacă merg în piaţă, apoi duminică va avea loc un miting mare, la care toţi vor avea posibilitatea să-şi aline obidele.

Deci, când sosisem la Chişinău, evenimentele mai continuau încă, deşi momentele de vârf erau deja consumate. I-am găsit pe unii membri ai biroului CC în biroul lui S. Grosu, unde, disperaţi şi îngrijoraţi, discutau despre cele întâmplate. Se insista asupra aplicării stării ex­cepţionale şi a restricţiilor de circu­laţie pe timp de noapte la Chişi­nău. Situaţia necesita o atare măsură. Dar nimeni nu putea prevedea im­pactul ei asupra comportamentului celor mulţi şi iritaţi. M-am opus ca­tegoric, propunând să încercăm, încă o dată, metodele politice, de dialog constructiv. Am fost susţinut în schimbul acordului de a accepta dislocarea în republică a unui contingent res­trâns al forţelor Ministerului unio­nal de Interne. A doua zi di­mineaţă (după o noapte nedormită), venind de la serviciu (ca de obicei, pe jos şi fără bodyguarzi, despre care atunci nici nu se pomenea), m-am simţit incomodat găsind repre­zentanţi ai acestor forţe pa­trulând în jurul clădirii. Totuşi, consider că această soluţie, chiar dacă era impusă, a fost justificată pentru calma­rea situaţiei. În tot cazul, s-a dovedit a fi mai raţională decât starea de urgenţă.
Mircea Snegur, Labirintul destinului. Memorii, Volumul I, Chişinău, Fundaţia "Draghiştea", 2007, p. 636-639
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de