x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

11 septembrie 1989

0
10 Sep 2009 - 00:00

Monica Lovinescu ● Doina Cornea ● Gheorghe Leahu ● C. Trandafir



Masă rotundă pentru "Teze". Virgil şi cu mine mai mult îi punem întrebări lui Iorgulescu decât discutăm cu el. Trebuie să se explice, să se audă de ce un cri­tic ajuns la notorietatea lui nu mai poate suporta "marea pălă­vrăgeală" (e titlul pe care voise să-l dea lucrării despre Caragiale). Cred c-a ieşit bine.

Apoi la cafenea, unde nu se putea vorbi serios. Suntem prea mulţi şi ne pierdem în zumzetul de voci. Abia după aceea, la cină cu ei trei, putem pune la punct detaliile concrete - şi dificile - ale instalării lor aici.
I. a şi dat interviul la Libération. Virgil îi cere texte pentru trei "Povestea vorbei".
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 210



A murit mama. S-a întâmplat în penultima zi a lunii august. Dar despre moartea ei şi despre dimensiunea pe care mama a dobândit-o în cugetul meu prin moarte voi vorbi în altă zi. Azi, nu pot...
Doina Cornea , Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 88



Mari evenimente politico-so­ciale se petrec în Ungaria pluripartidă în Polonia, unde noul gu­vern e dominat de reprezentanţii Solidarităţii, în URSS, unde au loc mari mişcări de democratizare şi de câştigare a drep­turilor naţionale în Ţările Bal­tice, şi mai ales în Moldova, zisă so­vietică, în Basarabia, în Chişinăul meu natal.

La noi nu se suflă o vorbă. Toate buletinele de ştiri încep stupid cu enumerarea telegramelor trimise de CAP-urile care au realizat anul acesta recolte mari la floarea-soarelui, porumb, cartofi etc.

Ceea ce-i un aspect revoltător în transmisiile noastre este faptul că li se impune şi copiilor din ce în ce mai pregnant să-i proslăvească în cu­vinte nemaiîntâlnite în nici o limbă de pe glob pe ei doi, osanale, adu­laţii, mulţumiri cântate de coruri, recitate de copii nevinovaţi cu voci de îngeri care cântă "Epo­ca", geniile, mulţumindu-le pentru viaţa pe care o duc. Când, în iulie, a avut loc Consfătuirea şe­filor de stat din Pactul de la Varşovia, la Bucureşti s-a interzis circulaţia autovehiculelor pe Ca­lea Victoriei. De atunci, cea mai celebră stradă is­to­rică a României a rămas in­terzisă circulaţiei, ex­cepţie făcând ei. O stradă de im­portanţă vitală pentru oraş e în exclusivitate a lor, devenind un "pietonal" forţat.

Nu ştiu ce se întâmplă, cum re­acţionează România la viaţa de lagăr pe care o trăim, dar ceva se întâmplă. Pretutindeni, în orice zi, patrulează pe străzile Capitalei, în pieţele agroalimentare, în gări, în preajma staţiilor de metrou sute de poliţişti în uniformă.
Alte mii civili păzesc totul.

De 23 august erau afişate în puncte importante ale oraşului panouri cu chipul lui, adulat în toate felurile.
Cele trei-cinci zile, cât au ţinut zi­le­le premergătoare şi cele de săr­bă­toa­re, absolut fiecare panou era păzit, 24 din 24, de unu-doi mi­li­ţieni rămaşi acolo cu ochii-n pa­tru, să nu fie cumva violat vreun panou.
Gheorghe Leahu, arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 243



E rece. La şcoală, să-l înlocuiesc pe Bălu la practică, dar el n-a fost nicăieri, aşa că merg la Slobozia pentru sortat cartofi. Aici sunt două grupe, una condusă de dna Ioncu, alta de dna Pietrăreanu. Mă sustrag tiptil şi ajung la inexprimabilul Ghiţă "Corbul", cu care iar mă contrazic, de fapt, el mă provoacă şi eu perorez fără drept de replică... Acasă, vecinul Mirică, însoţit cu o sticluţă de vermut, e bucuros foarte că a rezolvat "pila" cu şcoala coconului său. Ascult singur cum Boris Elţin e în SUA, şi dă tot felul de interviuri, şi despre "stalinismul" lui Togliati. Accident grav pe Dunăre la Galaţi, despre care nu se suflă pe aici nici o vorbuliţă. Vasul "Mogoşoaia" se ciocneşte, se sfarmă şi pier 161 de români! Comunitatea europeană acordă ajutor Poloniei, socoate că ar fi insuficient şi că e nevoie de o sporire. Mii şi mii de est-germani se refugiază în vest, prin Ungaria. În acest timp, Honecker e bolnav, supus unei operaţii... La noi, "Lu­mina mângâie strugurii şi află/ intrarea în real.../ Certitudini. Candori. Frumuseţi de cules/ Certitu­dini pentru care, precum pa­tria, rea­zem/ avem..."; "Şi lumi­nile ochi­lor noştri, şi mâinile noastre, şi mun­ţii albaştri...".
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de