16 iulie 1989

Sanda Stolojan · Victor Felea • Ştefan J. Fay • Adrian Fetecău • C. Trandafir

În timp ce la Paris se comemorează Revoluţia Franceză, uitându-se de ororile ghilotinei şi reţinându-se doar Declaraţia Drepurilor Omului şi deviza "Libertate, Egalitate, Fraternitate" - la cealaltă extremitate a Europei, Rusia sovietică a lui Gorbaciov serbează milenarul creştinismului rusesc. Nemaipomenit lucru să vezi figura vechii Rusii defilând pe ecranele televiziunii. Aceiaşi preoţi, aceleaşi liturghii grandioase, aceleaşi imnuri, aceiaşi călugări, aceleaşi familii numeroase, realitatea unei ortodoxii ruse care se pare că n-a uitat nimic, dar nici n-a învăţat nimic. Ţarul Nicolae al II-lea a fost canonizat de Biserica Rusă din Afara Graniţelor, şi chiar şi în URSS grupuri de credincioşi pretind să se facă funeralii cu tot ceremonialul cuvenit rămăşiţelor pământeşti ale familiei imperiale descoperite lângă satul unde ţarul şi familia lui au fost asasinaţi! În faţa fastului manifestărilor mă gândeam fără să vreau că Biserica rusă oficială a colaborat cu puterea comunistă. În remarcabilul său eseu "Departe de Bizanţ", Joseph Brodski, Premiul Nobel pentru literatură, vorbeşte de "spiritul de consolare" lăsat moştenire de umanismul rus din secolul al XIX-lea, spirit ce "este o manieră de a justifica ordinea existenţială pe planul cel mai ridicat, al preferinţelor religioase, conforme cu sensibilitatea şi cu propriile aspiraţii ale culturii ruseşti". Acest spirit "atribuie Proniei divine până şi evenimentele cele mai întristătoare, făcându-le automat să beneficieze de iertarea omenească..." Iar Brodski adaugă ironic: "Problema este că Poliţia împărtăşeşte pe deplin această concepţie".

Mai departe, vorbeşte despre "acest fel de relativism ecleziastic", expresie care îmi pare a conveni perfect ortodoxiei oficiale, în Rusia, dar şi în România. "Spiritul de consolare" şi "relativismul ecleziastic" caracterizează perfect cele două feţe ale ortodoxiei de la sfârşitul acestui veac.

Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 302-303

Azi am fost ceva mai activ. I-am dictat Lidiei, spre a le bate la maşină, mai multe poeme. Se repetă povestea cu... impresia penibilă pe care mi-o fac propriile versuri când le transcriu la maşină. Poate că se va repeta şi faza când, peste timp, îmi apar aproape... onorabile, dacă nu de-a dreptul bune.

Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 730

Dimineaţa, ora 6:30, foarte deprimată. Plânge mult pe umărul meu. Se linişteşte treptat. Pregătesc doctoriile, proteinele, nucile sfărâmate, ceaiul. Iau ceaiul cu ea. Apoi mă duc la Mariana după alimente. La întoarcere o găsesc liniştită. Gătesc ciorba, pun masa, o ajut să se ridice din fotoliu. Îmi spune foarte tristă: În curând plec definitiv! Starea ei de slăbiciune, toropeala adâncă în care cade pentru lungi ore îmi dau fiori de spaimă ai unei posibile plecări.

Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 283

Duminică, 16 iulie 1989, ora 23:00, Buzău.

Sunt într-o stare de dezorientare vecină cu disperarea!!! Oare ce amar mai m-aşteaptă în continuare? Am întâlnit un citat extraordinar din Ibsen: "Mi se pare că nu avem nimic altceva mai bun de făcut decât să ne analizăm pe noi înşine în spirit şi adevăr. Aceasta e după părerea mea adevărata libertate".

Adrian Fetecău, Jurnal nepublicat

Să mergem, fetelor, la Sinaia. Dar ne încurcăm şi ne deplasăm cu familia Cosmineanu, la splendida (ca natură) Fântână cu Cireşi, unde nu facem decât plajă, că altceva nu se poate săvârşi. Ne întoarcem şi ne oprim la "Lac", unde Mişu îl cunoaşte pe şeful Zbârlitu, obţinem separeu, friptură de vită, vin şi apă minerală de la frigider. Iată că se mai găseşte, cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. Noi, acum, facem parte din cei 10% care "se descurcă" mai potrivit sau foarte bine. Mă simt bine, fiindcă pentru aşa ceva nu trebuie să fac nici un compromis. Dar se ştie? Prea vorbesc liber... Diana se plimbă încă. Acasă, soaţa se aşază la taclale cu vecinele, eu mai citesc din gazeturi, dacă vă interesează, fetelor, versuri (nepartinice, ca A.I. Zăinescu), Z. Ornea despre ediţia princeps a poeziilor lui Eminescu, "critice" (E. Simion, N. Manolescu, Alex. Ştefănescu, Mircea Iorgulescu, Adriana Iliescu, Platon Pardău, Al. Andriţoiu), proză, teatru, interviu cu Leopoldina Bălănuţă ("Eu cred în condiţia originară a poeziei: oralitatea"). Amicul Ştefan Badea scrie despre "Limba română actuală"... La televizia bulgară, Festivalul de la Saint-Vincente. Un film cehoslovac, doi tineri au o fetiţă dulce şi aceasta moare! Părinţii sunt distruşi, Victoire plânge mai abitir decât eroii din film. Mama naşte un băieţel şi lucrurile se mai ameliorează.

C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie