16 iunie 1989

Nu numai la Conferinţa asupra drepturilor omului în Europa, care-şi desfăşoară lucrările la Paris, Bucu­reştiul este primul pe banca acuzării. E drept că regimul prezidenţial din România pare - paradoxal - să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a se menţine în această postură de prim acuzat, nu doar încălcând sistema­tic acordurile semnate, vio­lând drepturile omului, sechestrând pe cei care gândesc altfel, dar el şi inovează: pe scena internaţională, e probabil pen­tru prima oară când bătaia de­vine un tip de relaţie diplomatică.

În loc să i se dea drumul să vină la Paris, unde era invitată de doamna Mitterrand, regimul preferă s-o agreseze pe Doina Cornea, aproape în ajunul deschiderii Conferinţei, extinzând metoda şi la parlamentarii sau la diplomaţii care se prezentaseră în faţa domiciliului ei. O astfel de "politică", potrivnică celor mai elementare interese, rămâne o enigmă, interpretată de cei mai mulţi dintre observatori ca un semn de panică.

Regimul ceauşist, având şansa de a se bucura de scriitorii cel mai puţin contestatari ai răsăritului, a reuşit, prin persecutarea spectaculoasă a unora dintre ei, să se semnaleze opiniei publice, şi din Apus, dar şi din anumite ţări răsăritene, ca fiind unul dintre cele mai represive, şi din acest punct de vedere. Aşa încât nu trebuie să ne mirăm dacă asaltul puterii împotriva intelectualilor a devenit şi el, alături de sistematizare, una din preocupările constante în mass-media de aici.

Şi nu numai a mass-media. Cum se ştie, ministrul francez al Culturii, Jack Lang, a ţinut să îi invite perso­nal, la parada de 14 Iulie, pe 11 scrii­tori români contestatari.

Timpul care a trecut de la punerea sub sechestru a lui Dan Deşliu şi Mircea Dinescu, darea afară din institutul unde lucra a lui Andrei Pleşu, interzicerea de publicare pentru şase din cele şapte personalităţi care au semnat, cu totul legal şi statutar, o scrisoare întru apărarea lui Mircea Dinescu şi a Anei Blandiana - acest timp-răstimp n-a încetinit fluxul protestelor, deoarece nici situaţia celor hăituiţi nu s-a modificat. După câte ştim până acum, în afară de Ana Blandiana, căreia i-a apărut o carte (dar nu i s-a redat şi rubrica din România literară), soarta celorlalţi nu s-a îmbunătăţit.

Mircea Dinescu e mai departe cu domiciliu obligatoriu şi păzit (se spune chiar c-ar fi ameninţat cu excluderea din Uniunea Scriitorilor); Dan Deşliu nu e nici el mai liber, şi nu se ştie cu ce sechele a ieşit din greva foamei, ce n-a putut decât să-i înrăutăţească o sănătate şi aşa şubredă; Andrei Pleşu e la Bucureşti, fără slujbă (la Bacău nu era prevăzut nici un loc liber pentru el, chiar dacă fusese oficial mazilit acolo).

Iar interdicţia de semnătură, de altminteri fără a fi notificată oficial celor interesaţi, pare a fi fost menţinută în ce-i priveşte pe Ştefan Augustin Doinaş, Dan Hăulică, Andrei Pleşu, Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Mihai Şora. Disproporţia sancţiunilor (pază, urmărire, telefoane tăiate etc. etc.) nu face decât să-i menţină pe aceşti scriitori, ca şi pe alţi intelectuali, cum ar fi, de pildă, Gabriel Andreescu, pe primul plan al actualităţii. Astfel, la Apelul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, în favoarea scriitorilor citaţi se adaugă mereu semnăturile personalităţilor din lumea pariziană a literelor. În ultimele zile, Philippe Sollers, una din figurile cele mai mediatice de aici, romancier celebru şi director, azi, al revistei L'Infini, după ce ani de zile a condus revista Tel Quel, a semnat apelul. Alături de el, romancierul Henri Bianciotti, poetul şi eseistul Claude Roy, ca şi două mari nume ale editurii franceze: Antoine şi Robert Gallimard.

Pe de altă parte, în ultimul ei număr (513), celebra revistă fondată de Jean-Paul Sartre, les Temps mo­dernes, îi consacră mai multe pagini lui Mircea Dinescu, reluând integral textul interviului acordat, în Libération, lui Gilles Schiller.

Iar în revista lui Dorin Tudoran din Statele Unite, Agora, a apărut poemul pe care Dan Deşliu l-a scris după Daniel Dandart, poet cva­sia­nonim, contemporan cu Comuna din Paris, sub titlul "Balada vremii de murit". (...)
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 183-185