x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

2 noiembrie 1989

0
02 Noi 2009 - 00:00

● Victor Felea ● Nina Cassian ● Sanda Stolojan ● Liviu Antonesei ● Constantin Trandafir



Cinstirea celor morţi capătă aici, în Ardeal, aspectul unui eveniment. E un adevărat pelerinaj spre cimitirele oraşului. Mormintele sunt cu­ră­ţate ­şi apoi acoperite cu flori. Sea­ra se aprind lumânările şi întregul cimitir pare, de departe, un imens co­vor luminos şi pâlpâitor. Mă în­treb: de ce se petrec toate astea, chiar şi acum, când oamenii sunt atât de absorbiţi de viaţa lor atât de dificilă şi de hărţuită?

Cred că e vorba despre o nevoie spirituală mai adâncă, nevoia comuniunii cu propriul trecut şi, pe de altă parte, credinţa că viaţa nu dispare, în esenţa ei, nici după sfârşitul inevitabil, ci continuă să fie o prezenţă inefabilă şi protectoare. Morţii noştri reprezintă ră­dă­ci­nile propriei noastre fiinţe, ga­ran­ţia că ea se întemeiază pe ceva, pe o va­loare umană şi etică moştenită, fără de care am fi lipsiţi de orice pondere existenţială.

Nimeni nu poate trăi în absenţa sentimentului că viaţa lui se înscrie într-un continuum spiritual de care trebuie să ţină seama.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 736-737


Luna naşterii mele. Mi s-au făcut nişte poze pentru "American Poetry Review", unde va apărea (poza) pe întreaga primă pagină sau aşa ceva.
Gerald mă va vizita, turcul m-a vizitat, am probleme cu asigurarea medi­cală, cu tabletele la Free Europe, cu pianina, pe care nu reuşesc să o vând, cu trupul, pe care nu reuşesc să mi-l modific, cu Ceauşescu, care nu se mai termină.
Ni s-a pus metrou pe insulă.
Am văzut - revăzut - piesa tâmpită a lui Tănase Williams (cum îi spun eu lui Tennessee Williams), cu Vanessa Redgrave în rolul Irinei Răchiţeanu (Orfeu în infern). Mult mai bun a fost spectacolul românesc...
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Înstitutul Cultural Român, 2005, p. 90



M-am întors de la Liège, unde am participat la o emisiune a televiziunii belgiene, "Ecranul-martor". Erau pe platou: Bani Sadr (primul preşedinte al Ira­nului sub Ayatollah), un ziarist chinez refugiat în Franţa după evenimentele din piaţa Tien An Men, o flamandă simpatizantă a negrilor din Africa de Sud, profesorul Leon Schwartzenberg, scriitorul belgian Pierre Mertens şi cu mine. Ni s-au pus întrebări despre situaţia Drepturilor Omului, bineînţeles. Iar eu, copleşită de acelaşi sentiment: a fi văzută în legătură cu mizeria românească.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 308-309



Nu credeam să existe totuşi atâta solidaritate la români! A doua zi după incident, m-au vizitat Nichita (danilov) şi D(an) G(iosu), care ştiau de la Ani. Sunt de zece zile în casă şi mulţi au trecut să mă vadă, ba chiar să-mi aducă medicamente, cărţi, reviste, chiar mâncare! Şi telefonic - când merge telefonul - primesc o mulţime de mesaje de încurajare, chiar dacă nu întotdeana cei de la capătul firului se recomandă. Adesea, convorbirile se întrerup. Comportamentul oamenilor îmi dă mult curaj. O doamnă în vârstă a venit încărcată cu toate bunătăţile, ba chiar mi-a adus şi un binoclu! Să văd ce se întâmplă în jurul blocului. Deci, gestul merită să fie făcut, oamenii sunt totuşi mai buni şi mai curajoşi decât îmi imaginam eu. În ciuda febrei, am un moral foarte bun, mai bun ca niciodată. Din păcate, nu mă pot abţine - fumez.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 109



Bravo, băieţi! Dan Petrescu de la Iaşi e arestat. Am scris aici, oare, despre moartea lui Paul Georgescu? Mare păcat. Miniştrii vest-germani, întruniţi la Bonn, hotărăsc să acorde ajutoare Poloniei şi Ungariei. Eroul şi căţeii hămăie că nu vom ceda "şantajului atomic"! Prinţesa României, maica Alexandra, dă lung interviu la Tinerama. Frica, frica se răspândeşte şi se instaurează în oasele românilor. Noi trăim o teribilă teroare, nici dictatura nu se simte prea bine. Ce comuniune! După ore de dimineaţă şi de
după-amiază iau România literară şi mă mai desfăt cu "omagiul" lui Ion Popescu, cu "lumina" lui Emil Gavriliu, cu "istoria" şi "forumul" lui Ion Vergu Dumitrescu. (...)  Mircea Iorgulescu îşi continuă plângerea. Rezumat. Un dezgust nemăsurat provoacă acest regim care îşi propune ieşirea din lume. Scleroza năpădeşte realitatea mizeră, sufocă. Ieşirea din Europa înseamnă ieşirea din istorie. E o pornire oarbă, o adevărată furie de a marginaliza valoarea. Pofta diabolică de a distruge, de a instaura nonvaloarea, neantul (...) Omul de la margine nu inspiră teamă, ci repulsie. Un zid al golurilor de care pu­terea se înconjoară. Etc.
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 209-210
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de