Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Alexandru Tatos ● Gheorghe Leahu ● Titel Constantinescu
Thérèse d'Obrecht ne trimite cele două articole ale ei din Journal de Genève. Printre cei ce se opun e citat şi Gabriel Liiceanu. Ceea ce ea nu ştie, şi nu scrie, este că Liiceanu a fost printre primii - şi atât de rarii - care i-au telefonat, în semn de solidaritate, lui Dan Petrescu (după ce textul acestuia din urmă fusese difuzat la "Europa Liberă"), şi că, pe cale mai mult sau mai puţin indirectă, a fost somat să se "potolească".
Ana Goma a avut o idee de care Paul e, pe bună dreptate, încântat: să-l preseze pe Jack Lang ca să invite pe cei "pedepsiţi" acum pentru atitudinea lor demnă la Congresul pentru Drepturile Omului ce se va ţine cu ocazia Bicentenarului Revoluţiei Franceze.
A apărut articolul lui Véronique Soulé. E de o rară promptitudine. L-a văzut şi pe Hăulică, îndelung, şi i-a plăcut foarte mult. H. se întoarce mâine la Bucureşti, deşi mulţi dintre prietenii lui francezi şi "internaţionali" l-au îndemnat să rămână, să nu fie "sinucigaş", vorba lui S.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p.167
Am terminat decupajul din "Cine are dreptate?" ("Ancheta"). Cred că e bine structurat - uneori am impresia că e cel mai bun decupaj pe care l-am făcut după scenariul altcuiva, în pofida faptului că nu am lucrat la o "înaltă tensiune", adică cu poftă şi incitare.
N-aş vrea să mă mint, dar abia acum - după atâţia ani - am început, cred, să văd "cinematografic" încă din această fază a punerii bazei cinematografice. Desigur că vor mai fi multe de făcut la acest decupaj - aşa cum se întâmplă întotdeauna - dar, cred că încă din varianta aceasta a căpătat o formă cinematografică, s-au limpezit multe din încâlcelile scenariului, are o linie.
Pentru că am vorbit de poftă de lucru şi de incitare, trebuie să remarc că nu am starea cea mai bună: mă simt veşnic obosit şi fără chef, într-un cuvânt, nu sunt "proaspăt". E şi greu să ai această stare de prospeţime atâta vreme cât, pe de o parte ai nesiguranţa că filmul care se face pluteşte, iar pe de altă parte, te simţi mereu prins în chingi: de capriciile autorului, adăugate la teroarea cenzurii duliene. Ea, teroarea, persistă în subconştient, şi oricât îmi propun să-mi "dau drumul", aripile mele sunt ciuntite. De fapt, deasupra planează "teroarea cea mare" care frânge din start orice motivaţie. Cum să faci un lucru bun, din inimă, în aceste condiţii?
Revenind la stadiul de lucru concret, realizarea decupajului a fost singurul pe care l-am înfăptuit în această perioadă. Au fost unele probleme cu echipa (Buftea face şicane, pentru că Gologan are două filme), precum şi cu "partea tehnică" a scenariului - chimia, de la care s-ar putea să avem bătaie de cap. În fond, e bine că m-am ocupat numai de decupaj, pentru că nu ştiu dacă era indicat să încep lucrul practic, până nu se limpezeşte în mine "materia" dramaturgică.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 532
Răsfoiesc un ziar oarecare românesc, România liberă din ziua de marţi, 25 aprilie 1989. Numele lui în cele şase pagini înscris de 232 ori! Aici am ajuns!!!! De 232 ori Ceau... pe un singur ziar!
Gheorghe Leahu, Arhitect în epoca de aur, f.l., Fundaţia Acedemia Civică, 2004, p. 228
Mitinguri uriaşe la Bucureşti şi în ţară, în cinstea marelui "eveniment": ţara şi-a plătit datoriile externe. Şi noi înnebunim de fericire, proslăvindu-ne tiranul. Oribile paradoxuri, în care tot ce e absurd, meschin, murdar, minciună şi laşitate şi-au dat mâna! Şi gata! Iată, vin Paştile, vine 1 mai şi sărăcia pare tot mai mare. Ce naivi! Am crezut toţi (toţi?) că din clipa asta vom avea ce mânca! Şi cozile sunt şi mai mari! Lumea aleargă în haită după ouă, unt, carne. De unde? Şi istoria continuă! În acest context am găsit cartea Blandianei, "Întâmplări de pe strada mea", (dată de o colegă) şi am citit şi eu... bomba! Într-o carte oarecum obişnuită, numai pentru copii, acest poem-fabulă, care a stârnit explozia. Cred că nici nu s-a gândit poeta la ceva "special", ci s-a lăsat furată de fantezie şi amuzându-se, a scris ce-a scris, fără intenţii politice, aşa cum se insinuează acum! Dar uite că... şi poezia a devenit un fel de "Scrisoare deschisă"! Eroii sunt printre noi.
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 317-318
