x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

28 noiembrie 1989

0
28 Noi 2009 - 00:00

● Alexandru Tatos ● Titel Constantinescu ● Ştefan J. Fay ● Leonard Gavriliu ● Gabriela Melinescu



Am fost ieri la mult stimatul tov. Dulea, care era numai unt şi miere şi care a aprobat participarea "Secretului" la Festivalul de la Berlin. Câteodată e bine să faci scandal, ca să-ţi ştie de frică. Desigur, a contat şi ameninţarea mea, că n-am să le dau filmul. Dar nu asta mă interesează acum, ci faptul că "Secretul" va pleca la Berlin, unde se pare că are ceva şanse să fie selecţionat...
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 545



Ger. Zăpadă viscolită, începând de la piaţa Moghioroş până la Academia Mi­litară şi mai jos, la Cotroceni, mii de tineri şi copii, ţopăind de frig, zgribuliţi, cu pancarte în mâini, fotografiile Ceauşeştilor, cu lozinci despre fericirea ce ni-i dată să-l avem pe "geniul carpatin" drept călău, stau pâlcuri-pâlcuri, adunaţi unii într-alţii, tremurând şi râzând şi vorbind (sunt doar tineri!) să vină el prin car­tier, într-una din vizitele lui obişnuite ca să-şi cunoască mai bine "poporul".
E ora 9:00 şi el va trece probabil pe la 12:00 sau 13:00! Şi de ce? Doar aşa, când trece el, să vadă cum îl aclamă poporul, oricât ar fi de ger. Unii sunt îmbrăcaţi în alb, ca îngerii, cei mai mari în treninguri albastre de sportivi. Dintr-o maşină coboară buluc ciobani şi ciobăniţe, cu steaguri şi poze. Troleibuzul în care sunt eu se opreşte în staţie, chiar în dreptul unui grup de aclamatori, şi iată, ochii mei ("Slo­bo­zeşte, Doamne, pe robul tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta!") da, da, ochii mei, uitându-se ţintă în ochii celui din tablouri, cum dracu' s-a nimerit chiar în faţa mea, ochii lui îngropaţi în obrajii graşi, privin­du-mă, surâzându-mi, mă sperii, parcă s-a oprit chiar el în carne şi oase, din mers şi şi-a lipit ochii de geamul autobuzului să mă vadă mai bine, să mă ţină minte. Groaznică această clipă a ochilor lui într-ai mei, simt frică şi repulsie, scârbă, îmi vine să scuip, mă sfredelesc aşa mici cum sunt, parcă mi-ar ghici gândurile, schiţez un gest de dezgust şi simt cum troleibuzul pleacă şi cum mă înde­părtez încet, încet, cu o vagă durere în ceafă, privirea lui îmboldindu-mă şi bles­temându-mi clipa... Şi, ca o surpriză a acestei zile pline de zăpadă, ştirea de la radiourile străine: gimnasta noastră celebră, Nadia Comăneci, azi de 27 de ani, a trecut aseară graniţa clandestin, în Ungaria, îm­preu­nă cu alte cinci-şase persoane.
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 340



Colet de la Ştefi: a făcut 68 de zile pe drum. Vopsea de păr pentru Voica. Permanenta ei grijă de a fi civilizată; panglică de maşină pentru mine, plus zeci de pacheţele cu alimente. Ilie şi Doina Radu, citind abia acum "Cina", îmi scriu cât de îngroziţi sunt de represiunile din 1907. Treaba asta trebuie explicată. Şi o fac într-o lungă scrisoare, în care le expun cele trei aspecte ale răscoalei şi represiunii: întâi, starea de decădere a ţărănimii prin pătrunderea arendăşiei şi dependenţa ocultă a produselor noastre de băncile de la Viena şi Budapesta; în al doilea rând, primejdia majoră care a existat de intervenţie a armatelor austro-ungare şi ruseşti, pentru înăbuşirea răscoalei, şi care ar fi reîmpărţit Principatele Unite în regat în două protectorate şi, în al treilea rând "la grande peur", marea groază care-i cuprinde pe toţi stăpânii asediaţi de cei pe care îi exploataseră în numele unor drepturi pe care le socoteau imuabile. De unde aspectele de nebunie ale unor represiuni. (...)
Am cumpărat trei mape de atelier "Corneliu Baba". Trimit copiilor câte una. Voica s-a cântărit: 40 kg. Eu ştiu că are 37, căci acul cântarului nu stă bine. Dar nu-i spun.
Mici bucurii: O vrabie ne-a intrat în odaie. Pe balcon altă vrabie (sau poate e aceeaşi!), care şi-a făcut culcuş în cutele perdelei. Mă mişc încet ca să n-o sperii. Voica se uită la ea, nemişcată în pat. Ce emoţionant lucru când natura vine către tine, după ce o trădezi fu­gind de ea!
Îi trimit ginerelui meu, Radu, câteva materiale privindu-l pe tatăl lui, locotenentul Vasile Mănoiu, şi pe unchiul lui, locotenentul Gheorghe Mă­noiu, logodnicul Ecaterinei Teo­doroiu. Două fotografii din volumul 1918 la români, II, p. 1944, în care cei doi logodnici sunt fotografiaţi alături, şi revista "Lupta întregului popor",
nr. 4/1989, cu altă fotografie a locotenentului Gheorghe Mănoiu, cu date biografice şi relatarea morţii lui de erou, pe Mureş.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 286-288



Am făcut pentru ultima oară de serviciu ca revizor. O problemă foarte "dificilă" se punea la un moment dat: mai întâi, semnătura lui Niculaie Stoian (poetul), care la început era cu şapte aldine, a fost culeasă cu şapte drepte, deci mai palidă, ca nu cumva să pună în cumpănă semnătura se­cretarului general al partidului care, mult mai sus şi cu caractere mult mai mari şi mai "negre", semna un citat din Raportul la Congres; apoi s-a observat că, chiar aşa palidă cum era, semnătura lui Niculaie "rivaliza" cu a lui Nicolae, care apărea cu verzale
cursive în chiar textul poetului nostru. Atunci, ca să nu mai fie loc de comparaţie - cum semnătura lui N. Stoian nu mai putea fi micşorată - a fost recules numele Şefului cu "de rând", aşa încât, ironia sorţii, a devenit şi el "om de rând".
De-ale gazetăriei de azi, care are o singură "misiune": aceea de a-l proslăvi pe un singur om, demonetizând toate epitetele şi hiperbolele, toate expresiile de elogiu şi omagiere.
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 90



Vizita Mariannei Jeffman care mi-a povestit despre editura Evei Bonnier, sugerându-mi să public nuvelele mele la ea. O zi binecuvântată, aproape de ziua de naştere a tatălui meu. Timpul care adormise parcă s-ar fi trezit şi mă îndeamnă clar la acţiune. Dar mereu cu senzaţia că odihna mea este activă cât timp inima bate cu secretul meu, "Rugăciunea inimii", subtil amintind de ceea ce este esenţial în viaţa mea.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 286-2871
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de