9 noiembrie 1989

● Sanda Stolojan ● Alexandru Tatos ● Stelian Tănase ● Florenţa Albu ● Titel Constantinescu

Exodul spectacular al nemţilor din Est ascunde realitatea: comuniştii n-au depus armele în Est. Continuă să dirijeze aceleaşi personaje puternice care se declară acum liberali şi democraţi - cea mai bună situaţie este în Ungaria, cea mai proastă în Polonia, unde conduce acelaşi general Jaruzelski. În RDG, fostul şef al poliţiei STASI, Egon Krenz, este atotputernic. .
Ruşii au reuşit o formidabilă scamatorie trezind entuziasmul occidentalilor pentru "reforme" încredinţate aceloraşi persoane din vechea nomenklatură.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 309



Am încheiat ieri filmările (urmând să mai adaug câteva cadre de completare şi refacere). De acum înainte începe o altă etapă, la capătul căreia voi trage linie şi voi constata cât am reuşit din ceea ce mi-am propus. Câte ceva cred c-am făcut, deşi sentimentul de mulţumire s-ar putea să survină din realizarea în sine a unor secvenţe. Totul depinde, aşa cum am mai spus, de "calapod". De acum înainte vor începe din nou îndoielile, proiecţiile dezamăgitoare, iarăşi speranţele ş.a.m.d. Începe acel suspans care face ca profesia noastră să fie palpitantă şi unică. Şi pentru că am vorbit despre suspans, mai urmează unul: zilele acestea se dă calificativul la "Secretul". Sunt foarte curios dacă îmi vor face porcăria să mă ardă. Ceea ce mă va obliga să fac un mare scandal. Asta ar putea să fie, pe de o parte, bine - cel puţin în perspectiva celuilalt scandal, care va izbucni cu noul film.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 543


Alaltăieri m-am oprit să urmăresc depunerea de coroane de flori la statuia lui Lenin. Limuzinele, uniformele militare străine, garda, câteva autocare de turişti ruşi, poliţie. Dimineaţă cenuşie, umedă, prevestind ploaia. Delegaţii străini aduc coşuri cu flori scoase din limuzine negre. Perso­nalul Ambasadei URSS, cu neveste, copii aliniaţi pe aleea ce duce la statuie. Cu doi ani în urmă, necunoscuţi au incen­diat-o cu cauciucuri de camion. Urmele se văd şi astăzi pe postament.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 169
O discuţie la coadă (două bătrâne de vechi Bucureşti):
- A demolat-o şi pe Maica Domnului!

În cartierul Tei-Colentina (aproa­pe de blocul unde lo­cuiesc nepotul Victor cu ai lui), o stradă importantă se numise, până acum câteva luni, Maica Domnului; acum i se zice Strada Orizontului. De fapt, un rest de orizont cu moloz de ruine jalnice. A demolat-o şi pe Maica Domnului ...

La Gruiu, unde am fost pentru două zile, am gătit mâncare la pirostrii, la găteje. Butelii de aragaz nu au mai adus în sat, iar curentul electric este oprit mai tot timpul zilei.
- Epoca-lumină, bombănea soră-mea, Coca, fi-ţi-ar epoca lumină, Ceauşescule! Doi ani măcar, să trăiţi şi voi cu oase şi resturi şi să vă pregătiţi mâncarea la pirostrii ca ţiganii!
Deocamdată, blestemul ne ajunge pe noi, nu pe ei.

Să nu uit impresiile (cu brânciuri) din Autogara Băneasa, de unde se ia maşina spre Gruiu. N-am reuşit să mă urc în cursa de 3:30 amiaza: speram ca după ora 4:00 să se poată călători mai omeneşte.

Spre ora 4:00 au început să vină alţii, să curgă - în grupuri sau câte unul - şi iar aglomeraţie. Şi fiecare, cu saci de pâine, cu serviete şi sacoşe, legate împreună, să poată fi duse pe umăr. Sacoşele astea burduşite, legate cu sârmă, cu sfoară, erau tot atât de mizere ca şi stăpânii lor. Navetiştii - ţăranii - restul de ţărani.

Întâi îşi atrăgeau atenţia petecele nădragilor, adidaşii prăpădiţi, cu şosetele de lână ridicate, strângând salopete, pan­taloni de doc ponosiţi; flanelele rupte şi iar cârpite, şepci urâte - abia câte unul purta cojoc sau vreo căciulă de blană mai acătării. Femeile erau şi mai ponosite: de sub fustele de cârpă ieftină ieşeau acei ciorapi-nădragi pestriţi, grosolani, vân­duţi în comerţ. Aceşti ciorapi-nădragi diformi, vârâţi în bot­forii "colhoznici" fac din aceste femei - tinere sau bătrâne - un fel de trunchiuri diforme, hidoase. (Toate mărfurile vândute în comerţ azi par confecţionate din petice, din resturile "refo­losibile", din "înlocuitori", tot ce e făcut din lână, piele, bumbac, materiale adevărate se dă la export).

Încât obielele şi opincile de altădată, ciorapii de lână tricotaţi în casă - şi chiar gumarii, "en vogue" acum vreo 15-20 de ani, păreau mai demni, dădeau o ţinută mai cuviincioasă omului....

Vedeam cum vin pe rând, îi vedeam apoi adunaţi, băltind în staţie, râzând prosteşte, duhnind a rachiul cel mai ieftin (pus în vânzare, în cinstea congresului), îi priveam şi mai de aproape şi îi vedeam mici, degeneraţi, nişte stârpituri de oameni, unii; dându-şi importanţă, aflându-se în treabă şi ei, printre alţii, burduhănoşi, dar tot aşa îmbrăcaţi, de la vechituri, deşi afişau o mai mare scofală şi bunăstare de-acolo, din sat... Şi peste tot, bătrâni, bătrâne, târându-se şi ei, veniţi "la oraş" să-şi mai cumpere câte ceva (în sate nu se mai aduce nici un fel de aliment, şi dacă se mai aduce, împart între ei "oficialii - cei care deţin vreo funcţie, vreun rolişor cât de cât în conducerea satului - şi gestionarii magazinelor sunt cei care hotărăsc împărţirea contra acelui "ajută-mă să te ajut...").

Bătrâne şi bătrâni care se târâie şi ei, cu câte două sacoşe legate între ele, sprijinindu-se în bastoane - şi când ajung la "peron" se aşază pe jos (nu sunt bănci), nici nu le pasă de praful sau de scuipaţii de pe jos.

Şi, în sfârşit, se apropie timpul când va trebui să vină cursele pentru diferite direcţii, să "tragă la peron", şi nu vin, şi se aude că iar n-au motorină, cauciucuri de schimb... Şi, în sfârşit, vine într-un târziu una hârbuită şi atunci, toţi, bărbaţii ăştia ameţiţi, prăpădiţi, se reped, nu le mai pasă de bătrâni, de femeile cu copii, calcă în picioare, dau ghionţi, buşesc, urlă cretin, înjură porcos şi un damf de rachiu ieftin iese din gurile ştirbe sau printre dinţii stricaţi....

Satul - ţăranii - navetiştii; o adunătură care nu mai ştie nici de milă, nici de omenie, nici demnitarea unii cu-faţă de alţii. Totdeauna, când trebuie să merg la Gruiu cu autobuzele IRTA, mă apucă groaza!
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 425-426
Plouă. De ieri. Întorcându-mă spre casă, pe la ora 00:13, văd zeci de autobuze, maşini, tramvaie oprite. Dinspre Strada Virgiliu, trec drumul spre Nuferilor, la sala Radio, turme nesfârşite de bărbaţi şi femei, plouaţi, uzi, sub umbrele, mulţi doar în haine, cu spatele plecat ferindu-se de vânt, deşi, împinşi de la spate şi din părţi, de cei mai mari peste cei mai mici, în mâini ţinând monstruoase pancarte şi fotografii uriaşe, înfipte în câte-un băţ, ale celor doi mai mari peste turme, lozinci, eşarfe, steaguri, toate ude, vestejite, înmuiate, atârnând greu şi plouând mereu peste cei înotând, doi câte doi prin ploaie, şir nesfârşit, cotind spre faţada principală a Radioului. Acolo, Ceau. Urlă, iarăşi, o "mare" şedinţă-consi­liu, în care auditoriul strigă din minut în minut: "Ceauşescu reales, la al paişpelea congres!". Cei ce ne taie calea nu par deloc entuziaştii de care se va scrie mâine în ziare. E o armată jalnică de oameni uzi de ploaie, plictisiţi, râzând şi înjurându-se. Îl aud pe unul strigând celorlalţi: "Măăă, mi s-a muiat pla­carda de la ploaie!". Îi răspund ecouri de râsete şi icnete. Entuziaştii! Peste câteva minute, el va ieşi din sală, fericit de succesul oratoric şi va da cu ochii de aceste fantome penibile, care vor urla şi vor agita steaguri, el răspunzându-le, convins că toţi aclamatorii au venit spontan, din dragoste şi din entuziasm politic. Deocamdată stau şi eu sub umbrelă, aşteptând să se scurgă zeama asta mucegăită şi fleşcăită de ploaia care nu mai conteneşte. Dar nu se termină, sunt mulţi, foarte mulţi. Trec printre ei, mă strecor şi-mi vine să vărs de scârbă!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 334-335